HOTNEWS.RO: O soluție inedită la paradoxul lui Fermi. Extratereștrii ar fi deja aici, doar că nu îi putem percepe – HotNews.ro
Zecile de soluții oferite până acum la faimoasa întrebare a lui Fermi, cea care subliniază aparentul paradox dintre vastitatea universului și lipsa oricăror dovezi privind existența altor civilizații inteligente decât cea umană, au plecat de la considerente eronate. Răspunsul paradoxului ar putea fi însă unul inedit. Afirmația îi aparține lui Vojin Rakic, cercetător în cadrul Universității din Belgrad, și a fost detaliată într-un studiu recent publicat în revista International Journal of Astrobiology.