Rata anuală a inflației a scăzut ușor în luna iunie 2026, ajungând la 10,4%, de la 10,7% cât era în luna mai, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
Mai mulți soldați africani capturați în timp ce luptau pentru armata rusă afirmă că vor să fie incluși într-un schimb de prizonieri și să se întoarcă în Rusia, nu în țările lor de origine. Mai mulți cetățeni africani capturați de armata ucraineană în timp ce luptau de partea Rusiei susțin că au semnat voluntar contracte […]
Un moment surprins în tribune la Cupa Mondială 2026 a devenit viral pe rețelele de socializare. Un bărbat și o femeie, care par să formeze un cuplu, au avut un schimb tensionat de replici în timpul unui meci, iar imaginile au stârnit numeroase reacții și speculații.
Rata anuală a inflației a ajuns la 10,4% în luna iunie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce prețurile de consum au crescut cu 3,8% față de decembrie 2025, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Timp de două luni, în cadrul unui acord tacit cu Marina SUA, petrolierele comerciale și-au oprit transponderele pentru a evita să fie detectate de Iran în timp ce traversau periculoasa Strâmtoare Ormuz pentru a transporta petrol și gaze către piețele mondiale. Armata a asigurat o anumită acoperire aeriană în cazul unui atac din partea Iranului, în timp ce ofițerii navali dirijau navele prin radio să navigheze aproape de coasta Omanului…
Țările UE nu au ajuns încă la un acord cu privire la un mare pachet de sancțiuni contra Rusiei, care ar fi cel de-al 21-lea, dar ar putea decide luni să adauge 250 de persoane și entități pe lista sancțiunilor contra Rusiei, a declarat șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, potrivit Reuters. „Sperăm să …
Procesatorul de plăți online NETOPIA Payments a obținut licența de instituție de plată de la Banca Națională a României, pas care îi deschide calea spre furnizarea de noi servicii pe piața locală. Autorizarea este confirmată în registrul BNR al instituțiilor de plată, unde NETOPIA Financial Services S.A. figurează ca instituție activă, cu numărul IP-RO-0018, din data de 10 iulie 2026.„Este oficial: astăzi am primit licența de instituție de plată din…
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu susține că Alexandru Nazare ar putea reprezenta o variantă de compromis pentru funcția de premier, însă doar în condițiile în care PSD va face parte din viitorul guvern.
Țările europene au raportat peste 10.000 de decese suplimentare în timpul valului de căldură fără precedent care a afectat vestul continentului la sfârșitul lunii iunie, conform datelor oficiale, transmite luni Reuters.