www.g4media | Specialist în economie: Inflaţia, creşterea fiscalităţii, dobânzile şi extremismul, printre pericolele din 2025 / Evitaţi creditul de consum, pe cât posibil
Specialistul în economie Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti, identifică zece „pericole” pentru anul 2025, între acestea numărându-se inflaţia, creşterea fiscalităţii, dobânzile ridicate, încetinire creşterii economice, instabilitatea politică şi extremismul. În acest context, profesorul are o serie de recomandări: „Tăiaţi de pe listă cheltuielile inutile sau cheltuielile care nu sunt neapărat necesare acum. Consolidaţi-vă rezervele. Dacă se poate, găsiţi noi surse de venit care să completeze sursele existente. Faceţi ca şi acest an să contribuie decisiv la independenţa voastră financiară. Evitaţi creditul de consum, pe cât posibil. Folosiţi creditarea doar la nevoie şi doar pentru investiţii”, transmite News.ro.