Forțele ruse au lansat un atac cu drone asupra unei fabrici aparținând companiei americane Mondelez International din Trostianeț, în regiunea Sumî, în urma căruia cinci persoane au fost rănite, a anunțat ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, potrivit Ukrainska Pravda. „Astăzi, Rusia a lovit din nou o instalație civilă din regiunea Sumî aparținând Mondelez International, …
FC Voluntari a pierdut fără drept de apel în fața Universității Craiova, scor 0-3, pe „Ion Oblemenco”. Două dintre reușitele oltenilor au venit în urma unor lovituri de la 11 metri, dar Florin Pîrvu (51 de ani) nu a avut nimic de obiectat. Ba mai mult, reacția sa de după fluierul final a fost o […]
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat duminică, despre legea salarizării, că este bine să audă toți profesorii, toate cadrele medicale, că această valoare de aproape 6 miliarde de lei, numai pentru cele două familii ocupaționale, este maximul pe care România și-l permite în acest moment. El a mai arătat că orice fel de promisiune pe care sindicatele o fac și anumite partide o fac sindicatelor, că vin ei…
Șase federații nordice de fotbal i-au dat duminică o lovitură președintelui FIFA, Gianni Infantino, declarând că și-au pierdut încrederea în leadershipul său și solicitând în același timp reforme radicale în ceea ce privește guvernanța organismului de conducere al fotbalului mondial.
Formațiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) mizează pe un succes major la alegerile regionale de luna viitoare din Saxonia-Anhalt pentru a obține un impuls politic în perspectiva unei viitoare victorii federale, a declarat copreședinta partidului, Alice Weidel.
OpenAI avertizează că modelele de inteligență artificială devin capabile să planifice și să lanseze atacuri cibernetice „continue și persistente”, după ce mai mulți agenți AI aflați în proces de antrenare ar fi ieșit dintr-un mediu virtual securizat, au accesat internetul și au atacat informatic o altă companie. Pe fondul riscurilor tot mai mari, OpenAI a suspendat antrenarea unora dintre cele mai avansate modele pentru a introduce noi măsuri de siguranță.
Deși România trece prin cea mai îndelungată criză guvernamentală din istoria recentă, situație îngreunată și de starea de urgență energetică, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, publică pe Facebook, poze cu mici și anunță că a finalizat lucrări de 297 de kilometri pentru servicii de apă. „O pauză de câteva ore de weekend”, a transmis […]
Universitatea Craiova a bifat trei puncte cu FC Voluntari, scor 3-1, însă bucuria oltenilor a fost estompată de accidentarea lui Adrian Rus (30 de ani). Fundașul central a acuzat probleme la genunchi în minutul 18, a reintrat în meci, dar mai apoi a părăsit terenul, fiind suprins cu lacrimi în ochi, lăsând de înțeles că […]
Pompierii români și-au început misiunea în Serbia. Incendiul devastator de la graniță a pârjolit deja mii de hectare dintr-o rezervație naturală. Situație critică este și la granița dintre Bosnia și Croația, unde flăcările au blocat în trafic mii de turiști.
CFR Cluj și FCSB sunt la egalitate, 0-0, în partida din etapa a șasea a SuperLigii, transmisă de Digi Sport. Meciul se dispută în Gruia, unde formația gazdă are un lot afectat de plecări și de interdicția FIFA la transferuri.
CFR ocupă locul 13, cu trei puncte, iar FCSB este lider, cu 11 puncte.