Companiile internaționale care intră în România nu mai încep cu un contract de închiriere pe cinci ani, ci cu câteva zeci de posturi de lucru într-un spațiu de coworking, pe care le păstrează câteva luni, până își fac o idee despre piață. Segmentul a ajuns la circa 80.000 de metri pătrați în București, aproximativ 2% din stocul total de birouri, un nivel apropiat de cel din Paris, dar sub Varșovia…
Tensiunile geopolitice și conflictul din Orientul Mijlociu au generat un val global de scumpiri la pompă, peste 145 de țări raportând creșteri ale prețului la benzină în ultimele șase luni. În acest context instabil, România ocupă o poziție relativ moderată la nivel global și comparativ mai stabilă față de majoritatea statelor europene, potrivit Mediafax. Topul […]
Mai multe locuințe ANL din Ploiești, repartizate în trecut tinerilor și aflate în prezent închiriate, ar putea fi vândute chiriașilor. Proiectele privind aprobarea vânzărilor vor ajunge miercuri, 26 august, pe masa consilierilor locali. Documentele arată și cât a ajuns să coste, în 2026, un astfel de apartament, dar și ce sumă trebuie să aibă chiriașul Articolul Cât costă o locuință ANL la Ploiești în 2026. Avansul și rata pentru un…
Potrivit Mediafax, Serbia a cerut vineri, 21 august, sprijinul UE pentru incendiile care durează de peste două săptămâni. Mecanismul european a mobilizat patru elicoptere rescEU și echipe terestre din România și Germania, care intervin alături de forțele sârbe. Copernicus furnizează imagini satelitare pentru evaluarea focarelor și planificarea operațiunilor.
Polițiștii au identificat persoana care a amplasat, duminică, o instalație artizanală pe peretele tunelului Turdaș, de pe magistrala feroviară 200, între Simeria și Orăștie, determinând întreruperea temporară a ciruclației feroviare între Simeria și Orăștie. Bărbatul în vârstă de 31 de ani, din Petroșani, le-a spus anchetatorilor că obiectul ar reprezenta un „proiect artistic”.
Petrotel-Lukoil, rafinăria de la Ploiești controlată de grupul rus Lukoil, va intra în procedura de insolvență, după ce activitatea unității a fost afectată de sancțiunile internaționale. Compania spune că măsura urmărește protejarea activului industrial și păstrarea angajaților.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a cerut Chinei să-și asume rolul de lider mondial. Trebuie să reacționeze, a spus Volodimir Zelenski referindu-se la amenințările rusești privind utilizarea armei nucleare. Poziția poate fi o schimbare de strategie deoarece Zelenski i-a invocat rar pe chinezi.
USR a depus luni în Parlament amendamente prin care încearcă să refacă transparența asupra averilor și intereselor demnitarilor, după decizia Curții Constituționale care a eliminat caracterul public al unor informații din declarațiile de avere, scrie G4Media. În paralel, PSD a depus un amendament prin care elimină complet transparența declarațiilor de avere, cu justificarea că astfel […]
Liderul extremei stângi, din Franța Jean-Luc Mélenchon, este considerat cel mai probabil rival al candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2027, potrivit unui sondaj realizat luni. Rezultatul evidențiază o societate profund polarizată, în condițiile în care președinția lui Emmanuel Macron se apropie de final. Mélenchon, candidatul […]
Aleksandr Lukașenko a subliniat creșterea recentă a capacităților Belarusului în cadrul cooperării cu Rusia, în timpul unei întâlniri cu guvernatorul regiunii rusești Arhanghelsk, Alexander Tsybulsky, care a avut loc la Minsk pe 24 august, relatează agenția de știri de stat BELTA.