Grupul taiwanez Compal, unul dintre cei mai mari producători de electronice la comandă din lume, și-a înființat la Timișoara o companie de software auto cu un capital social de 4,3 mil. lei - cea mai mare subscriere de capital la înființare din valul de firme noi de IT&C apărute în România în 2026.
Piața spațiilor industriale și logistice din România a depășit anul acesta borna de 8 milioane de metri pătrați, cu circa 350.000 de metri pătrați aflați în construcție, însă criza energetică declanșată de secetă și de oprirea reactoarelor de la Cernavodă a luat locul infrastructurii rutiere pe lista temerilor investitorilor. După ani în care drumurile noi au atenuat vechiul handicap al României, economia locală descoperă o slăbiciune nouă: lipsa capacităților de…
România nu riscă o criză a gazelor în iarna 2026-2027, susține secretarul de stat Cristian Bușoi, invocând producția internă și stocurile peste media europeană. Populația este protejată prin livrări la 110 lei/MWh, însă industria va suporta scumpirile de pe piața liberă. TTF era la circa 68 euro/MWh pe 25 august, relatează Financial Intelligence.
Social-democrații cer demisia „imediată” a Cristinei Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, după ce liberala a fost pusă sub urmărire de DNA. Tototdată, PSD susține că Ilie Bolojan este responsabil de „faptele de corupție ale subordonatei sale”.
Roger Federer se întoarce în centrul atenției la US Open. Legenda tenisului elvețian va participa marți la un meci demonstrativ pe arena Arthur Ashe, stadionul pe care a scris unele dintre cele mai importante pagini ale carierei. Federer, din nou pe terenul de la US Open Fostul lider mondial a apărut luni în fața publicului Articolul US Open: Roger Federer revine la New York pentru un meci demonstrativ a fost…
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, într-o intervenție la Digi24, că programul Rabla ar urma să fie modificat din 2027, astfel încât sprijinul să fie acordat pentru vehicule fabricate sau asamblate în Europa. Ea a precizat că discuțiile cu Comisia Europeană vor începe încă din acest an, pentru ca măsura să poată fi aplicată de anul viitor.
Petrișor Peiu reacționează la ignoranța cu care este tratată criza energetică a României, în contextul în care trei centrale și o hidrocentrală trebuiau să fie deja funcționale. Însă, pentru unele dintre proiecte, nu a fost ales nici măcar constructorul, iar în alte cazuri s-au lansat doar licitații pentru studii de fezabilitate. Petrișor Peiu susține că […]
Accident cumplit pe o stradă din Alexandria. O copilă de numai 10 ani a fost spulberată de o mașină, după ce a trecut strada printr-un loc nepermis. Totul s-a întâmplat după ce fetița a ieșit din curte, însoțită de asistenta maternală în grija căreia se afla. Femeia a traversat prima. Prima mașină a trecut, dar copila a traversat în fugă, prin fața unui alt autoturism care circula cu viteză, deși…
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane solicită intervenția urgentă a Guvernului pentru evitarea blocării finanțării CFR Călători, avertizând că, în lipsa aprobării bugetului companiei, alocarea fondurilor de la bugetul de stat riscă să fie suspendată începând cu 26 august, transmite Agerpres. „Situația este critică. Pentru anul 2026, necesarul de compensație pentru obligația de serviciu public […]
Potrivit Business Magazin, companiile folosesc tot mai mult sisteme AI pentru evaluarea productivității, analizând vânzările, activitatea tastaturii, perioadele de inactivitate și calendarul virtual. Monitorizarea s-a intensificat odată cu munca la distanță. Foști angajați Meta susțin că astfel de instrumente au contribuit la concedierea a circa 10% din personal, acuzație negată de companie.