Gigi Becali a fost extrem de dezamăgit de înfrângerea pe care FCSB a suferit-o în fața celor de la UTA Arad, scor 3-1, în etapa a șaptea din Superliga României, și a anunțat că a vrut să-l schimbe pe Ștefan Târnovanu. Latifundiarul din Pipera a fost dezamăgit de prestația portarului și a precizat că acesta […]
Apple și Samsung și-au împărțit în mod egal locurile din cel mai noul clasament al vânzărilor de smartphone-uri realizat de Counterpoint Research, cu avantaj pentru compania americană atât ierarhic, cât și la nivel de profit.
Dunărea a ajuns de nerecunoscut din cauza secetei care a lovit Europa în această vară. O imagine suprinsă de unul dintre sateliții Copernicus Sentinel-2 la data de 30 august 2026 arată o schimbare dramatică a peisajului de pe Dunăre. Imaginea publicată pe X arată zona fluviului în apropierea orașului Corabia. Fotografia evidențiază numeroase bancuri de […]
PSD propune partidelor interesate de majoritatea parlamentară un acord pentru următorii doi ani, care să stea la baza viitorului program de guvernare, relatează Economica.net. Sprijinul pentru executiv ar depinde de obiective privind energia, industria, veniturile, educația, sănătatea, agricultura și investițiile. Fiecare măsură ar trebui să aibă finanțare, termen, responsabil și indicator public.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni, la finalul Consiliului Politic Național de la Sinaia, că își asumă mandatul de prim-ministru și dorește formarea unui executiv până la 15 septembrie.
Naționala României va disputa fără public partida cu Bosnia și Herțegovina din Liga Națiunilor. Confruntarea este programată luni, 28 septembrie 2026, pe Arena Națională, iar sancțiunea a fost dictată de Comisia de Disciplină a UEFA. Spre deosebire de alte partide disputate în condiții similare, nici copiii nu vor putea intra pe stadion de această dată. Articolul România Bosnia, fără spectatori pe Arena Națională. FRF nu va permite nici accesul copiilor…
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va monitoriza publicitatea online, promovarea prin intermediul influencerilor financiari, reclamele plătite și grupurile de discuții specializate, în vederea identificării timpurii a practicilor neconforme și a fraudelor din piața financiară nebancară, potrivit Strategiei ASF privind inovația financiară pentru perioada 2026-2028, transmite Agerpres. „Obiectivul urmărește deplasarea accentului de la reacția ulterioară producerii […]
Un utilaj de la Administrația Fluvială „Dunărea de Jos” Galați și două de la Administrația Națională ”Apele Române” lucrează la remodelarea albiei Dunării în zona Cernavodă, pentru asigurarea debitului necesar la repornirea reactoarelor centralei nucleare. Reprezentanții Guvernului evită să avanseze un termen de finalizare a lucrărilor, în contextul în care nici prognoza hidrografică pe termen scurt nu este una îmbucurătoare.
Traficul va fi restricționat în două zone din Timișoara, pentru lucrări la infrastructura rutieră și rețelele de gaze. Pe Calea Buziașului, restricțiile sunt valabile până pe 5 septembrie, iar pe strada Dumitru Kiriac, în perioada 1 septembrie – 16 octombrie.
Potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro), proiectul Cartierul Energiei din zona CET Grozăvești a avansat după aprobarea a două PUD-uri, cu o investiție estimată la 85 de milioane de euro. ELCEN va reconverti peste 1,8 hectare de terenuri industriale în birouri, spații de afaceri, inovare, cultură și facilități comunitare.
Studiul de fezabilitate este finalizat, iar compania pregătește obținerea avizelor și autorizațiilor, analizând finanțarea și atragerea unui partener privat.