„A scrie cod“ era cel mai sigur sfat de carieră în urmă cu câțiva ani, dar lucrurile s-au schimbat semnificativ. Nu mai există o rețetă perfectă, dar sunt niște pași aproape obligatorii pe care ar fi bine să îi faci pentru dezvoltarea profesională pe termen lung.
Acțiunile Electro-Alfa International se apreciau miercuri cu 2,5%, la 16,52 lei, după un avans de 8,2% în ședința precedentă, mișcarea venind pe fondul estimării BT Capital Partners potrivit căreia compania ar putea intra în indicele BET la revizuirea în curs.
Naturlact, brand produs de patru fabrici ale cooperativelor parte din Uniunea de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin – BOVICOOP, cea mai mare structură asociativă din sectorul creșterii bovinelor din România, își găsește cu greu loc la raftul marilor magazine, în contextul în care în ultimii zece ani deficitul comercial din lactate a crescut de patru ori, la peste 600 mil. euro.
Angela Merkel și-a prezentat cei 16 ani în fruntea Germaniei drept o succesiune aproape neîntreruptă de crize care au obligat guvernul de la Berlin să ia decizii cu efecte asupra întregii Europe.
Comerțul, producția și imobiliarele sunt cele mai creditate sectoare din portofoliul corporate al Băncii Transilvania, soldul cumulat al împrumuturilor acordate pentru cele trei domenii ajungând la sfârșitul primului semestru (S1) din 2026 până la 23 mld. lei, în creștere cu 11% față de S1/2025.
Întrebată de Ziarul Financiar ce este mai important pentru oameni pe termen lung – libertatea sau prosperitatea –, în contextul ascensiunii economice spectaculoase a Chinei din ultimii 40 de ani, fostul cancelar german Angela Merkel a spus că o societate are nevoie de ambele și că nu și-ar dori să trăiască în China, în ciuda performanțelor sale economice.
Sphera Franchise Group (SFG), operatorul KFC, Pizza Hut, Taco Bell și Cioccolatitaliani, a încheiat primul semestru cu vânzări în restaurante de 754 mil. lei, în creștere cu 1,2%, și cu o profitabilitate operațională îmbunătățită, într-un semestru în care consumul din România a încetinit vizibil.
Cooperativa Agricolă Frutis Voinești, care are în total 25 de hectare de livezi cu meri, a investit într-un depozit de 1.000 de tone, care i-a permis fermierului să intre cu fructele în marile magazine, dar și să comercializeze fructe de la alți producători.
Dezvoltatorul imobiliar IMPACT Developer & Contractor (simbol bursier IMP), controlat de Gheorghe Iaciu, a început demersurile pentru o nouă emisiune de obligațiuni, garantată cu ipotecă pe un teren, a anunțat conducerea companiei în teleconferința de prezentare a rezultatelor pe primul semestru din 21 august.
SanConfind, cel mai mare spital privat din județul Prahova, a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 32 de milioane de lei, în creștere, însă costurile au avansat mai rapid decât veniturile, spune Ioan Simion, proprietarul companiei. Pentru 2026, acesta vede cele mai mari perspective de creștere în ortopedie, chirurgie vasculară, dermatologie și ORL, în timp ce maternitatea rămâne o activitate dificilă financiar, pe fondul scăderii natalității.