Evan Hubinger, responsabil pentru cercetarea alinierii AI la Anthropic, estimează la peste 10% probabilitatea ca inteligența artificială să ucidă toți oamenii în următorul deceniu. Declarația a venit după demisia cercetătorului Jacob Coxon, care a acuzat Anthropic și OpenAI că urmăresc dezvoltarea superinteligenței fără un plan clar pentru controlul riscurilor, relatează Financial Intelligence.
Un atac cu drone a vizat, în noaptea de marți spre miercuri, punctul de trecere a frontierei Starokazacie din Ucraina, aflat în apropierea graniței cu Republica Moldova. Două persoane au fost ucise, iar alte două au fost rănite. În urma atacului, punctul de trecere Tudora–Starokazacie a fost închis.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Parlamentului României completarea listei de sancțiuni prevăzute de Legea învățământului superior nr. 199/2023 și legislației subsidiare privind normele de etică și deontologie universitară, în contextul unor noi acuzații de abuz și hărțuire sexuală la adresa unui cadru didactic al Universității Transilvania din Brașov. ANOSR cere Comisiei de Etică a universității să soluționeze cu prioritate cazul semnalat de un grup de studenți…
Băncile italiene ar trebui să contribuie cu până la 3 miliarde de euro pentru a ajuta Guvernul să finanțeze reducerile de taxe și creșterile de cheltuieli publice în bugetul pe 2027, a informat, printr-un comunicat, Partidul Ligii (extremă dreaptă) din coaliția aflată la guvernare.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, afirmă, miercuri, după publicarea rezultatelor la testele PISA, că mai rău decât elevii din România stau doar cei din Republica Moldova și Bulgaria, consecințele fiind ”dramatice”.
ANM a emis miercuri două avertizări Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. În următoarele două zile, temperaturile maxime vor ajunge la 35 de grade Celsius. În Capitală, temperaturile maxime se vor menține la un nivel ridicat, fără să fie în vigoare o avertizare meteorologică.
Repornirea laminoarelor de la Galați, convenită pe 22 iulie, nu a devenit operațională. Energia scumpă și nivelul Dunării blochează planul, iar sute de angajați așteaptă salariile restante.
Companiile românești anticipează pentru 2026 majorarea veniturilor cu până la 8,2%, în timp ce efectivele ar crește cu cel mult 4,8%, potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro). În industrie, estimările sunt de 7,9% și 2,1%, iar în servicii de 8,2% și 4,8%. Studiul Horváth, realizat cu 62 de executivi, indică digitalizarea și inteligența artificială drept principale priorități.
Procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, Horațiu Potra și alți 20 de inculpați sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale începe miercuri, 9 septembrie, la Curtea de Apel București. Primul termen al judecății pe fond este programat la ora 13:30. Procurorii susțin că Georgescu și Potra ar fi discutat, imediat după anularea alegerilor prezidențiale din 2024, un plan prin care persoane cu pregătire militară urmau să…