Artistul și activistul Tudor Chirilă consideră că protestele ciobanilor și fermierilor „au fost deturnate”, iar aceștia „au picat fără să vrea în aceeași oală cu niște huligani”. Câteva mii de oieri și fermieri au protestat marți în Piața Victoriei, însă manifestația a fost marcată de scene violente. Jandarmeria București nu a exclus posibilitatea de a …
Radu Drăgușin a fost titular pentru Fiorentina în meciul de Coppa Italia cu Pisa și a contribuit la deschiderea scorului: portarul advers a respins șutul său, iar Mateo Pellegrino a înscris. Fundașul român a avut o evoluție solidă în prima repriză, însă a fost schimbat la pauză, relatează Sport.ro.
Judecătorul districtual american Christopher Cooper din Washington a emis, marți, o ordonanță care suspendă temporar cea mai recentă propunere de a inscripționa numele lui Donald Trump pe centrul cultural dedicat lui Kennedy, președintele american asasinat în 1963, relatează Reuters. În plus, consiliul de administrație al centrului nu poate continua cu planurile de a redenumi campusul unde se află centrul drept „President Donald J. Trump Plaza”, a mai decis judecătorul Cooper.
Potrivit Libertatea, în două zile, o fregată rusă a tras rachete de semnalizare spre un elicopter danez în Marea Baltică, iar Polonia a recuperat o dronă rusească. NATO a doborât o altă dronă intrată în spațiul aerian al Lituaniei. Ursula von der Leyen și Kaja Kallas au condamnat acțiunile Moscovei și au cerut un răspuns mai ferm.
Iancu Gelu, unul dintre cei care se prezintă drept coorganizatori ai protestului oierilor din Piața Victoriei, susține că s-a retras după ce manifestația ar fi fost transformată într-o platformă pentru mesajele AUR și reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale.
Gigi Becali a intervenit la Digi Sport după ce Adrian Mutu a pus sub semnul întrebării veniturile lui Denis Drăguș la FCSB. Finanțatorul a confirmat un salariu de un milion de euro, plus bonusuri de 500.000 de euro pentru Liga Campionilor și 300.000 pentru Europa League, relatează Fanatik — Fotbal.
Becali a spus că Drăguș ar putea juca al doilea vârf sau decar într-un sistem 4-2-3-1.
Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, spune că Marius Șumudică (55 de ani) nu are cum să ajungă antrenor la FCSB, dar nu trebuie ”omorât” pentru scuzele aduse.
Compania turcă Erdemir, cu fabrică la Târgoviște, anunță că se va concentra pe dezvoltarea de produse cu oțeluri E-Car utilizate în motoarele de tracțiune ale vehiculelor electrice.
Kievul încearcă să reducă avantajul Rusiei în domeniul rachetelor balistice, dezvoltând o nouă generație de arme cu rază scurtă și lungă de acțiune. Primele sisteme ar putea intra în dotarea armatei în următoarele luni.
Europarlamentarul Dragoș Benea, vicepreședinte PSD, a afirmat că o eventuală alianță PSD-AUR nu ar reprezenta un scenariu dramatic pentru România. În opinia social-democratului, dinamica politică actuală și evoluția discursului public impun o reevaluare a relațiilor dintre formațiunile parlamentare.