Liderul AUR, George Simion, a declarat joi, după negocierile la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, în vederea desemnării premierului, că i-a transmis acestuia că „nu se poate fără AUR”. Întâlnirea delegației AUR cu Nicușor Dan a durat 30 de minute, așa cum a fost programat. „Sunt aproape trei luni de când Nicușor Dan ține țara …
Primăria Deva participă, ca partener oficial, la Ziua de Curățenie Națională, programată sâmbătă, 19 septembrie 2026. Voluntarii sunt așteptați la ora 10:00 în cinci zone ale municipiului: parcările Restaurant Perla și Parc Bejan, Dealul Paiului, malul Mureșului și zona Dacia Service. Potrivit Replica de Hunedoara, sunt invitați toți cei interesați.
Președintele AUR, George Simion, l-a acuzat joi pe președintele Nicușor Dan că este responsabil pentru prelungirea crizei politice și a reiterat că formațiunea sa nu va acorda votul unui guvern din care nu face parte.
Consumul regulat de cereale integrale poate contribui la reducerea factorilor de risc pentru afectiunile inimii, facandu-le o alegere sanatoasa in dieta zilnica. Cercetatorii au descoperit ca persoanele care consumau intre patru si sase portii de cereale integrale pe zi au prezentat factori de risc mai scazuti pentru bolile de inima, comparativ cu cei care consumau mai putine cereale integrale.
Hapoel Beer Sheva și Dinamo Zagreb au remizat 0-0 în Giulești, într-un meci disputat la București din cauza situației tensionate din Israel. Partida a avut 1.102 spectatori, cei mai mulți susținători croați, iar presa din Croația a remarcat numărul ridicat al forțelor de ordine. Digi Sport relatează că stadionul va găzdui și alte meciuri ale israelienilor.
Dănuț Lupu a povestit că, în copilărie, părinții l-au închis în casă pentru a-l determina să se concentreze asupra școlii. Fostul fotbalist sărea de la etajul al treilea spre balconul vecinilor pentru a ajunge la antrenamente, asumându-și riscuri serioase, relatează Fanatik — Fotbal. El pregătește și deschiderea unei academii de fotbal.
Un titular nordic și-a anunțat retragerea de la națională înainte de meciul dintre Suedia și România, partida contând pentru runda inaugurală a noii ediții a Ligii Națiunilor. Cele două reprezentative vor da piept vineri, 25 septembrie, la Solna, de la ora 21:45. Polonia și Bosnia-Herțegovina completează grupa B4 a competiției. Un portar s-a retras de […]
Președintele PSD Sorin Grindeanu a declarat joi, după discuțiile cu Nicușor Dan , în vederea desemnării premierului, că social-democrații i-au spus spus președintelui că sunt pregătiți să preia guvernarea și să conducă Guvernul, precizând că sunt îndreptățiți să facă acest lucru, având în vedere că PSD a câștigat alegerile parlamentare din 2024. Întâlnirea a durat aproximativ 20 de minute, mai puțin decât era programat.
Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piața internă și piața externă), în luna iulie 2026, au scăzut, în termeni nominali, față de luna iunie 2026 cu 5,2%, iar față de luna iulie 2025 cu 6,9%, anunță, joi, Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, comenzile noi din industria prelucrătoare pe total au …
Sfidând sancțiunile internaționale, Rusia recurge la tot mai mulți muncitori nord-coreeni pentru a construi drone care să fie utilizate împotriva Ucrainei, iar această practică oferă regimului de la Phenian o sursă esențială de venituri pentru finanțarea programelor sale ilegale de înarmare, potrivit unui raport publicat de Statele Unite și aliații lor, citat de Bloomberg și …