După ce PNL Timiș a anunțat că îi propune pe Cristian Chivu și Dan Negru pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei, omul de televiziune a transmis că nu își dorește o astfel de distincție dacă aceasta poate fi percepută drept o recompensă politică. Ulterior, președintele PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, a anunțat că formațiunea încearcă să transforme inițiativa într-una susținută de timișoreni.
Conținutul și profilurile generate cu ajutorul inteligenței artificiale sunt tot mai prezente pe rețelele de socializare. Devine totuși tot mai dificil să diferențiem o persoană reală și de un cont artificial. Meta încearcă acum să rezolve această
Alegerea primului joc pentru un copil înseamnă primul contact real cu gamingul, cu regulile unui univers interactiv, cu limitele de timp, cu recompensa digitală și, uneori, cu interacțiunea online.
O nouă dronă care a pătruns neautorizat în spațiul aerian al României a fost doborâtă sâmbătă dimineață, 25 iulie, de o aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forțelor Aeriene Române.
Același pilot, la manșa aceluiași avion F-16, a doborât două drone în mai puțin de 24 de ore. Ajutat de același coleg, acesta a doborât sâmbătă dimineață o nouă dronă care pătrunsese neautorizat în spațiul […] Articolul O a doua dronă a fost doborâtă în spațiul aerian al României de același pilot de F16. Autoritățile române au confirmat intervenția apare prima dată în Go4IT .
Cercetătorii ar fi rezolvat misterul argintului lipsă al Soarelui. De câțiva ani, astronomii care studiază Soarele încearcă să rezolve un mister neașteptat: steaua noastră părea să conțină mult mai puțin argint decât ar fi trebuit. […]
Scumpirea carburanților ar putea avea efecte în lanț asupra prețurilor din supermarketuri, avertizează reprezentanții comercianților. Primele produse care s-ar putea scumpi sunt cele de import și cele ambalate în plastic, dacă actualele probleme de aprovizionare cu petrol vor continua.
Cum a fost surprinsă Bianca Drăgușanu pe plajă. Ce nu se vede în fotografiile publicate de vedetă pe Instagram. Articolul Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani apare prima dată în CSID: Ce se întâmplă Doctore? .
Potrivit Fanatik — Fotbal, Anderlecht a renunțat la transferul lui Ștefan Baiaram, după ce oferta de patru milioane de euro pentru atacantul Universității Craiova a fost respinsă. Clubul belgian îi pregătise un contract până în 2030, cu opțiune pentru încă un sezon, dar s-a reorientat către alte soluții ofensive. Baiaram rămâne momentan la Craiova.