Agențiile internaționale de presă și publicații prestigioase relatează, luni, despre operațiunea spectaculoasă din România de detonare a unei stânci pentru a crește debitul Dunării, ajuns la un nivel care împiedică răcirea reactoarelor și funcționarea centralei nucleare de la Cernavodă.
Scăderea debitului Dunării pune în dificultate funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. Unitatea 2 este singura aflată acum în exploatare, după oprirea controlată a Unității 1, iar specialiștii monitorizează permanent nivelul apei și parametrii echipamentelor.
Seceta extremă și temperaturile deosebit de ridicate aduc primele măsuri drastice pe teritoriul României. Compania de apă RAJA Constanța a anunțat raționalizarea apei potabile în localitatea Mihail Kogălniceanu, aceasta devenind prima localitate din țară unde furnizarea este sistată complet pe timpul nopții pentru a permite refacerea rezervelor din sistem. Decizia vine pe fondul unui consum […]
Comisia Europeană anunță că urmărește evoluția situației energetice din România și din sud-estul Europei, afectată de secetă. Executivul european precizează că, în prezent, nu există un risc imediat de penurie de energie. Iată ce măsuri ar putea lua Comisia Europeană în acest context. Comisia Europeană afirmă că este la curent cu situația din România și […]
Andrei Dumiter (27 de ani), atacantul lui FC Botoșani, și Dan Nistor (38 de ani), mijlocașul lui U Cluj, au tras concluziile la finalului eșecului suferit de moldoveni în fața ardelenilor, scor 1-2.
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legislației privind integritatea, după introducerea mai multor amendamente controversate. USR acuză PSD și AUR că au modificat legea pentru a-l viza pe primarul Timișoarei, prin așa-numitul „amendament Fritz”. Proiectul de lege trebuie să treacă și de Senat pentru a fi aprobat.
Imaginile publicate de Ministerul Apărării cu detonarea controlată a Stâncii Pârjoaia pentru devierea debitului brațului Bala către Dunărea Veche, în vederea alimentării cu apă a Centralei de la Cernavodă, au fost preluate de publicații și agenții internaționale precum Reuters, AP și Le Figaro, scrie Mediafax. Reuters a descris intervenția drept „o măsură fără precedent”, în […]
FCSB a fost eliminată de Auda în turul al doilea al Conference League, după două înfrângeri și un scor general de 3-7. Potrivit Sport.ro, Ioan Andone s-a declarat șocat și a criticat lipsa unui plan și a oamenilor cu experiență în cluburile românești participante în cupele europene.
O ieșire la restaurant a devenit tot mai costisitoare. În Capitală, cel puțin, prețurile din localuri au început să se apropie tot mai mult de cele din capitalele occidentale. Asta deși veniturile românilor sunt mult mai mici. Așa că românii au început să iasă în oraș doar la ocazii.
Un britanic a congelat cadavrul mamei sale timp de 3 ani, ca să-i încaseze pensia în continuareUn britanic a fost condamnat la aproape doi ani și jumătate de închisoare după ce și-a ținut, timp de trei ani, mama decedată într-un congelator și a încasat peste 78.000 de lire sterline din pensia aceste... Mai mult ...