Turcia, Pakistanul și Arabia Saudită au semnat un nou pact de apărare care prevede că un atac armat asupra unuia dintre cele trei state va fi considerat un atac asupra tuturor. Ankara susține că mecanismul este, din punct de vedere tehnic, echivalent cu cel prevăzut de Articolul 5 al NATO, iar președintele Recep Tayyip Erdogan dorește extinderea alianței și către alte țări din regiune, relatează Reuters.
Un copil în vârstă de 11 luni a fost filmat în timp ce se afla la volanul unui autoturism, pe un drum deschis circulației publice din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea. Polițiștii s-au sesizat din oficiu după apariția imaginilor și au deschis un dosar penal.
Șeful Consiliului Național Suprem de Securitate al Iranului, Mohammad Bagher Zolghadr, a emis o listă de solicitări pe care susține că Statele Unite trebuie să le îndeplinească înainte ca Teheranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz, a scris CNN. Conform presei de stat, lista de cerințe cuprinde măsuri ca ridicarea blocadei navale americane, retragerea forțelor armate și …
Fostul prezidențiabil Crin Antonescu afirmă că România se află în actuala situație politică din cauză că ”formula pro-europeană” propusă electoratului la cele mai recente alegeri ”a eșuat”. El spune că președintele Nicușor Dan ar fi trebuit să caute o formulă de guvernare inclusiv fără PNL, Antonescu fiind de părere că, dacă Nicușor Dan nu poate rezolva această problemă a guvernării, atunci ar trebui să demisioneze.
Liderul AUR, George Simion, a mers în județul Vâlcea, pentru a-și manifesta sprijinul față de ciobanii care vor înregistra pierderi enorme, după ce autoritățile au decis sacrificarea a sute de oi, în contextul focarului de variolă descoperit în zonă. „Am ajuns în Pasul Urdele, intersecția Gorj cu Vâlcea, toate oile astea pe care le vedeți […]
Opoziția belarusă din exil pregătește un „set consolidat de probe” pe care intenționează să îl transmită autorităților ucrainene, susținând că regimul lui Aleksandr Lukașenko a sprijinit agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Dovezile ar urma să fie folosite într-o eventuală anchetă a Tribunalului Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei. Opoziția îl acuză, de asemenea, pe Lukașenko de implicare în presupuse crime de război și crime împotriva umanității, inclusiv în transferul unor…
Apa minerală carbogazoasă neîndulcită are un impact mai redus asupra acidității orale decât sucurile îndulcite cu zahăr. Aceasta este concluzia unui studiu prezentat la NUTRITION 2026, reuniunea anuală a Societății Americane pentru Nutriție, desfășurată între 25 și 28 iulie în National Harbor, Maryland. Potrivit cercetării, o înghițitură de apă carbogazoasă face gura mai acidă pentru […]
O americancă a stârnit numeroase reacții pe rețelele de socializare după ce a arătat cum a cumpărat cu doar 25 de dolari un tratament pentru care ar fi trebuit să plătească 1.000 de dolari în Statele Unite.
Marius Șumudică a preluat CFR Cluj după îndepărtarea lui Antonio Folha, în urma eșecului cu Tromsø, 0-5. Dănuț Lupu consideră că rezultatele noului antrenor depind de pregătirea făcută anterior și de rezolvarea problemelor financiare ale clubului, susținând că jucătorii au nevoie de stabilitate pentru a putea evolua la capacitate maximă, relatează Sport.ro.
Japonia analizează motivele crizei de orez din 2024, iar noile date aduc o descoperire neașteptată: turiștii străini consumă cu 70% mai mult orez decât localnicii, conform unui raport al Ministerului Agriculturii, citat de publicația elvețiană Blick, parte a trustului Ringier. Turiștii, marii consumatori de orez din Japonia Deși orezul este parte integrantă a alimentației japoneze, […]