Guvernul se reunește luni în ședință extraordinară, a anunțat Biroul de presă al Executivului, transmite Agerpres. În cadrul reuniunii, care se va desfășura în format hibrid, începând cu ora 16:00, ar urma să fie aprobate noi măsuri în contextul crizei energetice. Este vorba despre un proiect de hotărâre de Guvern privind alocarea unor sume din […]
Un nou tronson din Autostrada Transilvania va fi deschis circulației, marți, 11 august, pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului, în județul Sălaj, anunță CNAIR, într-o postare pe rețelele sociale. Cei 12,24 kilometri vor putea fi accesați prin nodurile rutiere Zimbor și Românași, iar deschiderea traficului este programată pentru ora 16:00. „Începând cu ora 16.00, se […]
O ședință de urgență va avea loc la Palatul Victoria, de la ora 16:00. Ilie Bolojan a convocat o întrunire extraordinară a miniștrilor din Guvern, pe fondul crizei energetice cu care se confruntă România.
Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, cu temperaturi de până la 35-36 de grade în vest și disconfort termic ridicat. În același timp, cerul va fi mai mult senin, iar la munte sunt posibile izolat ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat.
După înfrângerea cu 0-1 în fața lui FC Argeș, Universitatea Craiova a decis să evite aparițiile publice și să lase echipa să se concentreze asupra pregătirii returului cu KuPS. Partida din turul trei preliminar al Europa League se joacă joi, 13 august, după 1-1 în Finlanda, relatează Digi Sport.
România se învârte într-un cerc vicios în legătură cu problema deficitului bugetar și va rămâne așa pe termen mediu și lung, dacă ceva structural nu se va întâmpla. Fără o schimbare de paradigmă, România va atinge ”oboseala” consolidării fiscal-bugetare în perioada 2028-2031, iar soldul bugetar (efectiv, primar, structural) se va îmbunătăți din ce în ce mai greu. Costurile vor fi imense, sacrificându-se deja încă de pe acum potențialul economiei românești…
Potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro), Regulamentul UE 2025/40 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje se aplică direct în statele membre de la 12 august 2026, înlocuind directiva anterioară. Toate ambalajele comercializate în UE trebuie să respecte noile cerințe, iar companiile trebuie să-și identifice rolul și obligațiile privind substanțele, conformitatea, documentația și reciclabilitatea.
Șeful statului i-a chemat pe Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, Dominic Fritz și Kelemen Hunor la Cotroceni pentru a lua o decizie finală în privința Legii Salarizării, care ar trebui adoptată până la finalul lunii pentru a nu pierde banii din PNRR. Întâlnirea va avea loc marți, însă deja mai multe voci din rândurile partidelor din fosta coaliție spun că șansele să existe un acord, iar proiectul să treacă de Parlament…
Polonia va începe să trimită cetățenilor săi alerte SMS atunci când forțele sale aeriene vor ridica de la sol avioane în timpul atacurilor rusești contra Ucrainei, anunțul a fost făcut de viceministrul apărării Magdalena Sobkowiak-Czarnecka.
Robert Turdean, jucător american cu părinți români, a devenit cel mai tânăr debutant din istoria echipei Chicago Fire, unde evoluează și Robert Lewandowski. La doar 16 ani, el a doborât recordul care era deținut de Craig Capano, care era mai tânăr cu 94 de zile, după ce a jucat o repriză în confruntarea dintre Chicago […]