Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat pentru primele șaese luni ale acestui an un profit net de 1,19 miliarde de lei în creștere cu 36%, în ciuda funcționării mult mai reduse a centralei de la Cernavodă – în premieră, ambele reactoare au fost oprite timp de 20 de zile. Cauzele creșterii pofitului: nu a mai plătit suprataxe și prețul energiei vândute a crescut.
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale perioadei din calendar în cea mai mare parte a țării până la jumătatea lunii septembrie, cele mai ridicate valori fiind așteptate în vest și centru, potrivit prognozei emise de ANM pentru perioada 17 august – 14 septembrie. Săptămâna 17-24 august Temperatura aerului va avea valori mai ridicate …
Daniela Goreacii, reprezentanta Future Energy Leaders România, consideră că prosumatorii pot sta la baza dezvoltării comunităților de energie, transformând consumatorii în co-investitori. Potrivit Financial Intelligence, eficiența acestor comunități depinde de folosirea locală a producției, stocare și ajustarea consumului în perioadele cu producție ridicată.
Două unități de învățământ din Urseni vor fi reabilitate termic și modernizate în cadrul unui proiect cu o valoare totală de peste 3,5 milioane de lei. Contractele de execuție au fost semnate, joi, iar lucrările urmează să înceapă.
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În același timp, precipitațiile vor fi deficitare […]
Strugurii sunt printre cele mai iubite fructe ale sfârșitului de vară și începutului de toamnă. Dulci, aromați și bogați în vitamine și antioxidanți, aceștia ajung în multe gospodării în cantități mari, mai ales în sezonul […]
De la criza COVID încoace, industria a fost pe creștere în primul semestru din an doar o singură dată (în 2021) și asta s-a întâmplat datorită „efectului de bază“, pentru că în S1 2020, industria se prăbușise cu aproape 17%.
Banca Națională a lăsat suficientă lichiditate pe piața interbancară, și pentru finanțarea economiei și a deficitului bugetar, iar creditarea sectorului privat a continuat, pe segmentul corporațiilor.
George Pușcaș, operat la începutul verii pentru o hernie inghinală, va reveni la antrenamente în această săptămână, a anunțat președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu. Potrivit Digi Sport, atacantul ar putea fi apt după pauza competițională din septembrie, iar clubul este aproape să-i prelungească înțelegerea până în 2028.
Tommi Jyry, fost mijlocaș al Petrolului, a comentat eliminarea lui KuPS în fața Universității Craiova, în turul al treilea preliminar din Europa League. Finlandezii au pierdut cu 1-2 în deplasare și cu 2-3 la general. Jyry a spus că atmosfera de pe stadion a fost specială, dar vestiarul a fost dezamăgit, relatează Sport.ro.