Un bărbat de 26 de ani din Kiev a ales o metodă neobișnuită pentru a încerca să jefuiască un magazin: s-a acoperit cu smoală, sperând că astfel va deveni „invizibil” în întuneric. Planul nu a funcționat, iar după ce l-au prins, polițiștii au avut o altă problemă: au avut nevoie de peste cinci ore, 12 […]
Trei dintre cele mai ambițioase telefoane foto chinezești ar putea lipsi global în 2027. Un leak preluat de GizmoChina susține că Xiaomi ar fi renunțat la Xiaomi 18 Ultra, iar OPPO și vivo și-ar păstra următoarele modele Ultra doar pentru China. Informați
Patru minori, cu vârste între 14 și 17 ani, au fost arestați pe insula Creta, fiind acuzați că au pilotat ambarcațiuni supraaglomerate cu zeci de migranți din nordul Africii până în Grecia. Adolescenții ar fi acționat în numele unor rețele libiene de trafic de migranți, traversând Marea Mediterană, potrivit News.ro, care citează ekathimerini.com.
Potrivit iAMsport (iAMsport.ro), Andrei Nicolescu l-a acuzat pe Dănuț Lupu că a transmis informații false despre presupusa ofertă gratuită a vechii sigle a lui Dinamo către actuala conducere. Președintele clubului a avertizat că astfel de afirmații pot inflama suporterii. Lupu a susținut că informația i-a fost comunicată de alte persoane și că emblema fusese folosită fără plată.
Polonezii au dejucat tentativa de asasinat orchestrată de serviciile secrete ruse asupra unui rapper cu dublă cetățenie, americană și ucraineană. Informația a plecat chiar de la premierul polonez Donald Tusk.
Gigi Becali (68 de ani) și Marius Șumudică (55 de ani) luptă pentru semnătura lui Denis Drăguș (27 de ani), care nu mai intră în planurile lui Trabzonspor, dar nici nu dorește să plece în orice condiții. Negocierile pentru rezilierea contractului trenează în continuare, lucru remarcat și de presa turcă. Între timp, atacantul nu poate […]
Aniela Tudor a cucerit medalia de aur la sărituri, în finala junioarelor de la Campionatele Europene de la Zagreb, relatează Sport.ro. Gimnasta de la Dinamo București a obținut media 13,383, după note de 13,200 și 13,566. Pe podium au mai urcat Daria Mironova și franțuzoaica Lilou Marliac. Tudor a fost singura româncă finalistă la aparate.
O nouă alertă a fost declanșată duminică, 16 august, pe litoralul românesc. La Constanța și Eforie Nord au fost descoperite obiecte care ar putea proveni de la drone. Autoritățile au intervenit rapid și au izolat zonele, pentru ca turiștii și localnicii să nu se apropie de obiectele găsite. Unde au fost găsite obiectele Unul dintre Articolul Fragmente suspecte de dronă, găsite pe litoral. Alertă în Portul Tomis și Eforie Nord…
Rețeta specialiștilor Mayo Clinic folosește lapte degresat, zahăr brun și sirop de migdale fără zahăr. Articolul Iced latte fără cofeină, gata în câteva minute. Rețeta Mayo Clinic, cu doar 84 de calorii per porție apare prima dată în CSID: Ce se întâmplă Doctore? .