Ministerul Afacerilor Externe al Finlandei a anunțat, vineri, că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei și i-a cerut explicații după ce un avion de recunoaștere rusesc IL-20 a fost suspectat că a încălcat spațiul aerian finlandez joi
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a declarat, într-un interviu publicat vineri de New York Times, că a crezut că urma să colaboreze mai ușor cu președintele american Donald Trump, dată fiind asemănarea dintre pozițiile lor politice conservatoare, dar experiența a arătat că nu a fost așa, inclusiv în urma schimbului lor de replici din iunie, când Trump i-a reproșat lipsa de sprijin în războiul împotriva Iranului după ce Meloni dezmințise…
Edi Iordănescu, liber de contract după despărțirea de Legia Varșovia, a discutat cu trei-patru cluburi din Championship, însă nu a primit o ofertă. Lipsa experienței în fotbalul englez a cântărit decisiv, formațiile alegând alți antrenori, relatează Digi Sport. Antrenorul a spus că profilul și performanțele sale fuseseră analizate favorabil.
Surse judiciare arată pentru Gândul că cercetarea la fața locului în incinta cazărmii unde bărbatul si-ar fi luat viața cu pistolul Carpați din dotare s-a încheiat iar trupul acestuia a fost preluat de serviciul de medicină legală pentru autopsiere. Sursele noastre spun că până la momentul difuzării acestui material nu s-ar fi identificat un înscris […]
Partidul Național Liberal are noi președinți interimari în patru organizații de sector din București. Sanda Nicola preia conducerea PNL Sector 2, Dragoș Pîslaru pe cea a organizației din Sectorul 3, Oana Gheorghiu devine președinte interimar la Sectorul 4, iar Andrei Badiu la Sectorul 5. Numirile au fost validate în unanimitate de Biroul Politic Național al PNL, a anunțat vineri liderul PNL București, Sebastian Burduja, după ședința conducerii partidului.
Rata anuală a inflației se va situa, potrivit noilor prognoze, la 6,1% în decembrie, față de nivelul de 5,5% estimat anterior, și se va reduce la 3,4%, în decembrie 2027, și la 2,8%, în iunie 2028, comparativ cu valorile de 2,9%, respectiv 2,7%, anticipate în mai pentru finele anului 2027 și pentru luna martie 2028, arată minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.…
Consilierul județean Răzvan Constantin (PNL) încasează diverse sume de bani, în calitate de avocat, de la primării conduse de edili liberali. Pe numele acestuia a fost transmisă și o sesizare la Agenția Națională de Integritate (ANI) de către doi consilieri locali din Bănești, membri PSD. Avocatul respinge acuzațiile și susține că în cazul său nu Articolul Consilier județean PNL și avocat pentru primării conduse de liberali, reclamat la ANI. „Nu…
La nivel de baterie boost-ul de mAh este modest, de la 4970 mAh la 4985 mAh, doar că sunt ceva optimizări pentru alimentare și consum, cel mai probabil aduse de procesorul Tensor G6. Primim încărcare la 30W pe fir
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță că a predat primele patru rame electrice regionale PESA către operatorul de transport feroviar privat Transferoviar Călători SRL.
Autoritățile germane au descoperit o ascunzătoare în care se aflau două arme de foc, într-o pădure situată în apropiere de Berlin, atribuită serviciilor secrete rusești de către serviciul german de informații interne BfV, dezvăluie vineri mai multe publicații germane, relatează AFP.