Sari la conținut
NewsRomania
Caută

Actualitate

Cele mai noi știri din categoria Actualitate · pagina 1064

Sursa: Digi24

Proiectul noii legi a partidelor a fost pus în consultare publică. Ce condiții trebuie să îndeplinească formațiunile politice

Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a anunțat că AEP a elaborat un proiect de lege privind partidele politice care a fost publicat, vineri, în consultare publică. El a arătat că o propunere prevede ca partidele politice să se înregistreze la AEP, pentru înregistrare fiind nevoie ca formațiunea să aibă cel puțin 100 de membri, față de trei, cât prevede legea actuală.

Actualitate

Sursa: Mediafax

Angajații de la Ambulanță amenință cu „acțiuni radicale”: „Nu suntem ambulanța neagră”

Angajații serviciilor publice de ambulanță amenință cu „acțiuni radicale” începând de săptămâna viitoare, în cazul în care Ministerul Muncii nu modifică prevederile din proiectul noii legi a salarizării. Sindicaliștii contestă diferențele de salarizare și sporurile pentru personalul operativ și transmit un mesaj dur după incidentele în care echipajele medicale au fost atacate: „Nu suntem ambulanța neagră”.

Actualitate

Sursa: HotNews

Tramvaiul 41 suspendat, sâmbătă. Se înființează o linie specială de navetă

Circulația liniei de tramvai 41 va fi suspendată din cauza unor lucrări le rețeaua de canalizare de pe Bulevardul Mărăști, informează STB. Potrivit anunțului, pentru preluarea călătorilor se înființează linia navetă 641, care va funcționa astfel: Traseu dus: „Piața Presei”, Bd. Mărăști, Bd. Mareșal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângași, Șos. Virtuții, Pasajul Lujerului, Str. Brașov, Bd. Ghencea, …

Actualitate

Sursa: Replica de Hunedoara

Reforma salubrizării în județul Hunedoara. Regulament nou și reguli stricte pentru colectarea deșeurilor

Consiliul Județean Hunedoara a supus dezbaterii un regulament pentru salubrizare, destinat populației, firmelor și operatorilor. Documentul prevede colectarea pe șapte categorii, compostarea biodeșeurilor în gospodăriile rurale și insule ecologice cu acces digital. Ridicarea mobilierului și saltelelor va avea loc în patru campanii gratuite anual, iar deșeurile din construcții vor fi predate în puncte dedicate. Operatorii riscă sancțiuni pentru nerespectarea indicatorilor, relatează Replica de Hunedoara.

Actualitate

Sursa: Observatorul Prahovean

Unde ieșim în weekend în Ploiești și Prahova. Lista evenimentelor

Ultimul weekend complet din august vine cu o ofertă generoasă de evenimente în Ploiești și Prahova. Între 21 și 23 august 2026 avem jazz pe Bulevardul Castanilor, concerte la Sinaia, una dintre cele mai spectaculoase competiții de ciclism din țară la Azuga, baschet 3×3 la Blejoi și Zilele Comunelor Ciorani și Sălciile. Observatorul Prahovean a Articolul Unde ieșim în weekend în Ploiești și Prahova. Lista evenimentelor apare prima dată în…

Actualitate

Sursa: HotNews

Noul Cod al Urbanismului: promisiunea reformei sau iluzia schimbării?

Începând de săptămâna următoare, mai precis din 25 august, va intra în vigoare Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Actul legislativ este probabil cel mai important act normativ din domeniul construcțiilor din ultimele două decenii, corelând într-un singur act normativ legislația principală din domeniul autorizării lucrărilor de construcții și legislația privind amenajarea teritoriului și urbanismului. …

Actualitate

Sursa: Gândul

Un suspect arestat în România, implicat în depozitarea unor arme într-o pădure din Germania. Gruparea din care făcea parte pregătea atentate

Autoritățile din Germania au descoperit un depozit clandestin de arme într-o pădure din landul Brandenburg, situată în apropierea Capitalei.Parchetul german investighează cazul și suspectează că o grupare criminală pregătește atacuri armate care ar putea pune în pericol securitatea statului. Anchetatorii suspectează că depozitul ar fi fost pregătit pentru persoane implicate în pregătirea de atacuri armate […]

Actualitate