Tribunalul București, în motivarea sentinței prin care a suspendat provizoriu toate deciziile adoptate de Congresul PNL din luna iunie, subliniază că evenimentul a fost convocat în baza statut care încă nu a intrat în vigoare. Judecătorul menționează că decizia luată în procedură de ordonanță președințială s-a limitat la a stabili că există măsuri adoptate de PNL care pot produce „consecințe juridice și iminente”. O astfel de decizie vizează excluderea unor…
Afirmațiile au fost traduse eronat, iar intenția nu a fost de a pune sub semnul întrebării unitatea chestiunii românești sau a credinței creștine ortodoxe, a precizat luni ambasadorul Hubert Knirsch, într-o declarație publicată pe pagina de Facebook a Ambasadei Germaniei la Chișinău. Afirmațiile care au generat controverse au fost făcute într-un interviu acordat pentru JurnalTV …
Negocierile de la Palatul Cotroceni dintre Nicușor Dan și liderii partidelor s-au încheiat luni fără un acord privind formarea noului Guvern, iar concluziile participanților diferă semnificativ, după cum arată sursele politice
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, 13 iulie, o atenționare de cod galben de inundații pentru Prahova. Atenționarea INHGA este valabilă în intervalul luni, 13.07.2026 ora 13:00 – marți, 14.07.2026 ora 09:00. „Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a […] Articolul Risc de viituri în Prahova. Cod galben de inundații apare prima dată în Observatorul Prahovean .
Datele INS care arată o încetinire ușoară a inflației în iunie, la 10,4%, marchează probabil vârful actualului val de scumpiri, susține Confederația Patronală Concordia. Organizația estimează că rata anuală a inflației ar putea coborî spre 7% în august și la aproximativ 6% până la sfârșitul anului, pe măsură ce se estompează efectele majorărilor de taxe și ale scumpirii energiei și carburanților.
Președintele Nicușor Dan i-a convocat luni, 13 iulie, la Palatul Cotroceni, pe liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare, pentru o nouă rundă de negocieri privind formarea unei majorități parlamentare și învestirea unui nou Guvern. La discuții participă președintele PSD, Sorin Grindeanu, liderul PNL, Ilie Bolojan, președintele USR, Dominic Fritz, liderul UDMR, Kelemen Hunor, și […]
Consultările de la Cotroceni s-au încheiat, fără un acord. PSD pune noi condiții pentru a vota legile PNRRPreședintele Nicușor Dan i-a pus din nou față în față pe liderii fostei coaliții la masa negocierilor pentru o nouă discuție despre formarea noului Guvern. Discuția a avut loc în contextul în ca... Mai mult ...
România rămâne fără premier desemnat, după ce liderii partidelor din fosta Coaliție nu s-au înțeles cu Nicușor Dan. Nu există consens până acum, iar președintele Dan nu crede ca in iulie România va avea un Guvern cu puteri depline. România rămâne fără premier desemnat! În urma consultărilor dintre liderii partidelor din fosta Coaliție și Nicușor […]
România a inițiat discuții despre ideea de a înființa un centru european pentru securitate maritimă la Marea Neagră, în cadrul reuniunii de luni a Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene – transmite Ukrinform, precizând că un anunț în acest sens a fost făcut de ministra de externe Oana Țoiu, înaintea reuniunii de la Bruxelles. Potrivit […]
Organizația „Salvați Copiii” arată, într-o analiză privind rezultatele de la Evaluarea Națională, că mai puțin de două treimi dintre elevii care au intrat pe porțile școlii în urmă cu nouă ani au reușit să obțină medii peste 5 și că diferențele dintre județe, de peste 40 de puncte procentuale între extreme, reflectă „o inegalitate teritorială structurală în accesul la o educație de calitate”. Potrivit sursei citate, cele mai mici ponderi…