Ploșnițele au devenit din nou o problemă în mai multe țări, iar eliminarea lor poate fi dificilă din cauza rezistenței la unele insecticide. Micile insecte care ies noaptea pentru a se hrăni cu sânge pot provoca mâncărimi, reacții alergice și probleme de somn, iar în cazul infestărilor severe și prelungite au fost raportate chiar cazuri de anemie.
Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă după-amiază, după ce o ambulanță aflată în misiune, în care se aflau trei persoane, și un autoturism s-au ciocnit, pe Calea Feldioarei din municipiul Brașov.
Cinci membrii ai unei familii au fost la un pas de tragedie, după ce mașina în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări pe Drumul Național 6, în județul Mehedinți. Focul s-a extins în doar câteva secunde și a înghițit întregul autoturism. Doar o minune a făcut ca întreaga familie să se salveze la timp. Vâlvătaia s-a extins și la vegetație, iar pompierii au avut o misiune dificilă. Focul…
Cel mai complex tronson al Autostrăzii Sibiu–Făgăraș se conturează pe Valea Oltului, odată cu structurile spectaculoase ridicate pe cei doar 14 kilometri ai traseului dintre Boița și Avrig: numeroase poduri și pasaje și un nod de autostradă uriaș la Boița.
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, a convocat senatorii la o sesiune extraordinară săptămâna viitoare și spus că trebuie să existe obligatoriu concentrare pe prioritățile reale ale României.
Un puternic dispozitiv de bruiaj, capabil să perturbe semnalele de navigație prin satelit în anumite zone din Sofia, a fost localizat și neutralizat în cartierul Dragalevți al capitalei bulgaare, în cadrul unei operațiuni comune la care au participat Agenția de Stat pentru Securitate Națională, Comisia de Reglementare a Comunicațiilor și Serviciul de Securitate de Stat din cadrul Ministerului de Interne, relatează novinite.com.
Municipalitatea Timișoarei va prelua gratuit complexul Arena Aqua Sport, construit pe fostul Ștrand al Tineretului. Terenul de 7,4 hectare a fost concesionat în 2004, însă contractul a încetat prin acordul părților. Dominic Fritz a anunțat discuții cu Fundația Țiriac, care intenționează să construiască acolo un patinoar și să-l doneze ulterior orașului, relatează Digi Sport.
Jihadiștii au răpit și ucis zeci de persoane în timpul unui atac comis în timpul rugăciunii de vineri în statul Niger, din centrul Nigeriei, au declarat sâmbătă pentru AFP un locuitor din regiune și un deputat.
Rata anuală a inflației va scădea substanțial în trimestrul al treilea din acest an, ca urmare a dispariției efectelor directe ale eliminării plafonului la prețul energiei electrice și ale majorării TVA și accizei, potrivit unei analize publicate de Banca Națională. Astfel, acest indicator se va reduce la 6,1% în decembrie față de 8,2% în iulie, […]
Gabriela Firea critică dur proiect de Hotărâre de Guvern care ar putea afecta bursele sociale acordate elevilor. Fostul edil al Capitalei spune că eliminarea sau reducerea acestui sprijin ar lovi direct în copiii proveniți din familii vulnerabile. Fostul ministru al Familiei afirmă că bursa socială, în valoare de 300 de lei pe lună, este o […]