Valul de temperaturi deosebit de ridicate se restrânge astăzi la jumătatea sudică. Astfel, Oltenia, Muntenia și Dobrogea se vor afla, de la ora 10:00, sub o avertizare cod galben de caniculă, cu temperaturi maxime care se vor încadra între 33 și 37 de grade. Tot astăzi, dar de la ora 13:00, va intra în vigoare […]
Mediafax relatează că rezultatele definitive ale Bacalaureatului 2026, sesiunea de toamnă, vor apărea luni, 24 august, până la prânz, pe bacalaureat.edu.ro, folosind codurile anonimizate ale candidaților. Promovarea presupune participarea la toate probele, minimum 5 la fiecare examen scris și cel puțin 6 media acestora. Cei respinși se pot înscrie ulterior, cu posibilitatea echivalării unor probe.
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un centru medical din municipiul Arad, focul manifestându-se la o saltea dintr-un salon. Trei pacienți internați acolo au fost transportați la spital cu ușoare intoxicații cu fum și atac de panică. Reprezentanții centrului afirmă că incendiul a pornit după ce un pacient a dat foc unor ziare, în salon.
Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seara în apropierea Shopping City Râmnicu Vâlcea, pe strada Remus Bellu. Un autobuz aflat în zonă a fost cuprins de flăcări, iar focul s-a propagat rapid la autoutilitarele parcate în apropiere, relatează corespondentul Digi 24.
Șase țări din Uniunea Europeană solicită o taxă comunitară excepțională aplicată companiilor petroliere, profiturile acestora explodând grație războiului din Orientul Mijlociu, potrivit unei scrisori consultate sâmbătă de AFP.
Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 a lovit împrejurimile orașului Tokyo în dimineața zilei de duminică, provocând 37 de răniți, potrivit Agenției japoneze pentru gestionarea incendiilor și a dezastrelor, citată de AFP.
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un centru medical din municipiul Arad, focul manifestându-se la o saltea dintr-un salon. Trei pacienți internați acolo au fost transportați la spital cu ușoare intoxicații cu fum și atac de panică. Reprezentanții centrului afirmă că incendiul a pornit după ce un pacient a dat foc unor ziare, în salon.
Pasagerii entuziaști ai unei croaziere, care străbat rapid țărmurile sudice ale New York-ului, se înghesuie la prova de tribord: o balenă cu cocoașă iese la suprafață pentru a respira, o priveliște uluitoare pe fundalul siluetei emblematice a Manhattanului.
Vladimir Putin a încheiat recent un turneu al marilor orașe din Siberia și Orientul Îndepărtat Rus, care a inclus și prima sa vizită în insulele Kurile un teritoriu revendicat parțial de Japonia, care susține că sudul arhipelagului a fost ocupat ilegal de Uniunea Sovietică la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Kremlinul a vrut ca vizitele președintelui rus să fie văzute ca o demonstrație de forță, însă alegerea orașelor siberiene…