Președintele Nicușor Dan a anunțat joi că va face nominalizarea pentru funcția de prim-ministru în zilele următoare, subliniind că deblocarea situației politice a devenit o prioritate urgentă pentru societatea românească. Șeful statului a explicat că etapa tatonărilor s-a încheiat și că au fost create condițiile necesare pentru reluarea procedurilor parlamentare. „În zilele următoare. Evident că […]
La Creșa „Voinicel” din satul Câmpenești, comuna Apahida, au fost făcute mai multe îmbunătățirii pe timpul verii. Iar acum, unitatea educațională este gata să îi primească pe cei mici.
Guvernul a aprobat indicatorii pentru modernizarea unui sector de 13,4 km din DN 73C, între Tigveni și Râmnicu Vâlcea, precum și construirea unei conexiuni de 2,39 km cu autostrada Sibiu–Pitești, relatează Economica.net. Investiția, estimată la 769,017 milioane de lei, include două poduri reabilitate și cinci construcții noi. Secțiunea Tigveni–Curtea de Argeș are un stadiu fizic de 97%.
Mediafax relatează că Executivul a decis, la 3 septembrie, recompensarea absolvenților cu medii perfecte în 2026: 2.000 de lei pentru cei de clasa a VIII-a și 5.000 de lei pentru absolvenții de liceu. Sunt vizați 7, respectiv 92 de elevi, iar suma totală ajunge la 474.000 de lei, din bugetul Ministerului Educației și Cercetării.
Guvernul a aprobat în ședința de joi sumele pe care le vor primi elevii care au obținut nota 10 Bacalaureat și la Evaluarea Națională în această vară, anunță un comunicat al Palatului Victoria. „Guvernul a aprobat acordarea de stimulente financiare pentru absolvenții care au obținut media 10 la examenele naționale din anul 2026, în semn …
Absolvenții de liceu care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat vor primi un premiu de 5.000 de lei, în baza unei hotărâri aprobate, joi, de Guvern.
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că va desemna un premier în zilele următoare, având în vedere că „societatea așteaptă să avem un Guvern”. „E momentul să tranșăm problema”, a mai spus el.
O femeie și un bărbat, ambii cetățeni bulgari, au fost reținuți la München după ce dispozitive incendiare au fost aruncate asupra unui șantier din fața sediului companiei Rohde & Schwarz. Poliția investighează circumstanțele și posibilul motiv al atacului.
RADOR RADIO ROMÂNIA (3 septembrie) – Între timp doctorii și pacienții spun că întâmpină dificultăți în folosirea platformei e-SănătateaMea care a fost lansată cu doar 3 zile în urmă. Nici aplicația – ROeID – prin care trebuie să fie create conturile pentru a putea accesa portalul nu funcționează cum trebuie. Guvernul recunoaște că validarea identității […]
Ministrul apărării din Estonia, Hanno Pevkur, a anunțat miercuri că va demisiona din funcție după ce s-a aflat că guvernul a folosit fonduri ale Uniunii Europene pentru a achiziționa proiectile de artilerie pentru Ucraina de la companii fără experiență anterioară în producția acestor arme, relatează Euronews.