Anchetatorii americani au recuperat înregistratoarele Boeingului 767 operat pentru Amazon care a ieșit de pe pista aeroportului din Miami. Cinci oameni au murit, iar alți cinci au fost răniți. Autoritățile încearcă să afle ce a provocat tragedia. Ancheta privind tragedia aviatică de pe Aeroportul Internațional Miami intră într-o etapă decisivă. Investigatorii americani au recuperat cele […]
Deputatul PSD Florin Manole a venit luni cu precizări după ce au apărut informații privind deplasarea acestuia cu un avion privat pe insula grecească Mykonos în luna iulie.
Se adâncesc problemele pe Autostrada 10, tronsonul Sebeș-Turda. Surpările produse în același loc în care drumul a cedat și în anii trecuți s-au transformat într-un crater imens.
Rusia a înregistrat o deteriorare a situației economice, însă are în continuare suficiente resurse pentru a continua războiul împotriva Ucrainei până în 2027–2028, susține Oleh Ivașcenko, șeful Direcției Principale de Informații (GUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării.
Se formează o masă critică în AUR împotriva lui George SimionÎn culisele din Parlament se poartă negocieri dure pentru a strânge cele 233 de voturi necesare învestirii unui nou Guvern. În acest moment, cei de la PSD ar fi cel mai de acest obiectiv, dar ar fi nevoie și de voturile unor parlamentari A... Mai mult ...
Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, în următoarele patru săptămâni, în majoritatea regiunilor țării. Ploile vor fi ușor deficitare în unele zone, dar se apropie de media acestei luni.
Mai puțin de 13 kilometri. Atât a reușit România să inaugureze în acest an în materie de autostrăzi. Doar că, pe lângă faptul că inaugurăm puțin, și autostrăzile deja existente încep să aibă probleme. Este și cazul autostrăzii A10 Sebeș Turda, unde, încă din luna iulie, au fost introduse restricții de circulație din cauza repetatelor alunecări de teren. Reparațiile ar fi trebuit să înceapă deja de o lună. Dar, așa…
RADOR RADIO ROMÂNIA (8 septembrie) – Compania Hidroelectrica a anunțat deja că majorează prețul energiei electrice pentru clienții casnici. Începând de luna viitoare, prețul energiei active crește de la 45 de bani la 51 de bani pe kilowat-oră, reprezentând o majorare de peste 14% a acestei componente. Pentru consumatori, impactul final pe factură va fi […]
Cariile netratate la copii nu rămân niciodată doar o problemă „a dinților de lapte”. Netratate la timp, ele pot evolua spre infecții dureroase, abcese, pierderea prematură a dinților și chiar afectarea dezvoltării corecte a dinților definitivi care urmează să apară. Specialiștii atrag atenția că un copil cu carii avansate poate ajunge să aibă dificultăți la […]
La Cluj-Napoca, marți, 8 septembrie 2026, sunt prognozate temperaturi de până la 28 de grade Celsius și o minimă de 15 grade. Cerul va rămâne senin, iar vântul va atinge 6 metri pe secundă, relatează Monitorul de Cluj.