Criza energetică acută din această vară prefigurează o iarnă grea. Și nu din cauza lipsei gazului, ci din incapacitatea de a-l depozita și extrage atunci când va fi nevoie, avertizează specialiștii în energie. Astfel, România se apropie de iarnă cu o capacitate de înmagazinare a gazelor naturale abia suficientă pentru nevoile de bază. Cauza este […]
O imagine cu un camion înmatriculat în județul Olt, surprins pe un drum din Afganistan, i-a intrigat pe internauți. Sute de români au încercat să explice cum a ajuns vehiculul la mii de kilometri de România, iar alții susțin că au observat și ei astfel de mașini.
Întâlnire la Rovaniemi: liderii Uniunii Europene (UE) se reunesc luni în nordul Finlandei pentru a discuta despre modalitățile de consolidare a prezenței blocului în Arctica, o regiune în care tensiunile geopolitice au atins cote maxime în ultimele luni, relatează AFP. La eveniment participă și președintele României, Nicușor Dan.
Natalia Bârlădeanu este elevă a Școlii Gimnaziale „Anghel Saligny” din Focșani însă talentul și disciplina i-au purtat pașii până în Statele Unite, unde a cucerit scena celei mai importante competiții din lume, dedicate artelor spectacolului. La vârsta de 10 ani, micuța a devenit campioană mondială, o reușită ce ascunde ani de studiu și muncă neîntreruptă. […]
Cu peste 90% din buletinele de vot procesate luni dimineață, blocul de stânga era în avantaj cu aproximativ 20.000 de voturi, scrie BBC. Proiecțiile publicate de autoritatea electorală suedeză au arătat că Magdalena Andersson, din partea social-democraților, va termina probabil cu o majoritate de trei locuri în fața coaliției rivale formate din patru partide, condusă …
Arabia Saudită riscă să nu mai poată menține actualul nivel al exporturilor de petrol dacă nu repornește în câteva zile uriașa conductă Est-Vest către Marea Roșie, iar piața mondială ar putea pierde până la 4% din oferta globală, au declarat pentru Reuters cumpărători de petrol saudit și traderi.
Bătălia pentru inteligența artificială s-a transformat deja într-un război între pesimiști și integrați. Și este un război al cifrelor. Unii își imaginează un viitor sumbru, în timp ce alții încearcă să răstoarne această narațiune, scrie Il Messaggero. Conform unui studiu realizat de Public First, comandat de Google, prezentat în Veneția, în cadrul Festivalului de Film …
Președintele american Donald Trump a anunțat, la finalul vizitei în Irlanda, că va elimina taxele vamale pentru whiskeyul irlandez, fără un calendar precis.
OpenAI nu se va lista la bursă în acest an, CEO-ul Sam Altman afirmând că o ofertă publică inițială în actualul context ar fi ”nepotrivită”, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari privind siguranța sistemelor AI avansate, potrivit CNBC. Decizia amână până cel puțin în 2027 una dintre cele mai așteptate listări din sectorul tehnologic.
Toată lumea se întreabă când va lovi marele cutremur. Mult mai puțini se gândesc însă la ce urmează în primele minute după ce pământul se oprește din mișcare. Primul reflex va fi același pentru milioane de români: mâna pe telefon și un „Ești bine?”. Numai că documentele ANCOM arată un scenariu deloc liniștitor: rețelele sunt […]