Valoarea taxelor și impozitelor locale rămase de încasat de la persoanele fizice din Ploiești a ajuns în septembrie 2026 la 13,28 milioane de lei, față de 6,96 milioane de lei în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea este de aproximativ 91%, potrivit datelor transmise de Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești la solicitarea Observatorul Prahovean. 147.018 Articolul Datoria ploieștenilor la Primărie s-a dublat într-un an. Ce se întâmplă după 30 septembrie…
IT-iștii români au dezvăluit cu ce naționalități au colaborat cel mai bine, ce obiceiuri profesionale i-au surprins și de ce părerile despre programatorii români sunt adesea mai critice față de cele referitoare la colaboratori din afara țării.
Fermierii protestează, marți, în fața Guvernului, fiind așteptat un număr mare de agricultori din toate sectoarele, de la apicultură, cultura mare, până la crescători de ovine, care vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la situația dificilă în care se află zootehnia românească, dar și agricultura. Jandarmeria Capitalei precizează că manifestația nu a parcurs procedura privind autorizarea adunărilor publice și anunță că va organiza filtre, recomandând participanților "să…
Marți, 15 septembrie, se împlinesc 505 de ani de la moartea lui Neagoe Basarab, domn al Țării Românești (1512 – 1521). Domnia sa a fost una de durată medie, dar cu efecte spectaculoase. A construit mai multe biserici, dar cea mai importantă rămâne cea de la Curtea de Argeș, o capodoperă, pe seama căreia s-a […]
Organismul oficial de supraveghere al Pentagonului a publicat luni un raport special privind războiul din Iran, acesta reprezentând prima evaluare oficială a Departamentului Apărării cu privire la pierderile de echipamente și instalații ale SUA în urma conflictului, relatează CNN.
Peste 200 de cineaști israelieni s-au mobilizat în apărarea regizorilor Yuval Abraham și Rachel Szor, după valul de critici și amenințări apărut în urma documentarului „NAZA”, despre operațiunile militare israeliene din Gaza. Filmul, premiat la Veneția, a provocat reacții dure din partea autorităților israeliene.
Acțiunile companiilor legate de inteligența artificială au scăzut puternic luni, pe bursele din SUA, Europa și Asia, după ce liderii celor mai mari companii din industrie au avertizat asupra unor riscuri potențial existențiale și au cerut încetinirea dezvoltării celor mai avansate modele AI. Valul de vânzări a lovit o industrie ale cărei investiții masive în infrastructură au contribuit semnificativ la ascensiunea piețelor bursiere mondiale, transmite Reuters.
Prețurile petrolului au crescut luni după ce Arabia Saudită a închis conducta Est-Vest, o rută esențială care permite exporturilor saudite să ocolească Strâmtoarea Ormuz, într-un moment în care piața mondială se confruntă deja cu un deficit sever de aprovizionare, potrivit CNBC, citat de news.ro. Cotația petrolului Brent a crescut cu peste 1%, până la 107 …
Fermieri și crescători de animale protestează astăzi, în Piața Victoriei, reclamând restricționarea exporturilor de animale vii, gestionarea focarelor și întârzierile despăgubirilor. Manifestanții anunță 15 revendicări, inclusiv demisia conducerii ANSVSA. Potrivit Financial Intelligence, jandarmii și polițiștii verifică la intrările în București transporturile de animale și produse agroalimentare, iar accesul cu obiecte contondente este interzis.
Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea susține că evaluarea comparativă publicată pe 28 august de Comitetul Reprezentanților nu reflectă adecvat performanța și oferta companiei în cadrul procesului de selecție a viitorului administrator al Fondului. Decizia finală urmează să fie luată de acționari în Adunarea Generală din 29-30 septembrie. Compania spune că a cerut Comitetului Reprezentanților clarificări …