Ministrul interimar de la Justiție Cătălin Predoiu a participat miercuri la ședința în care procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii decid dacă vor sesiza Inspecția Judiciară privind demersul procurorului general Cristina Chiriac privind strămutarea unui dosar. Procurorul CSM Claudiu Sandu a contestat prezența lui Predoiu la ședință, subliniind că prerogativele acestuia de ministru demis sunt …
În primele șapte luni din 2026 consumul de energie al populației a scăzut cu aproape 12%, iar exporturile au crescut cu 11,5%. Astfel, statul continuă să exporte din surplusul de energie din timpul zilei, la prețuri prea puțin avantajoase, și importă la costuri ridicate la orele de vârf.
Republica Moldova a beneficiat în 2025 de finanțări externe de aproximativ 1,4 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Cancelaria de Stat de la Chișinău. România s-a numărat printre principalii donatori, cu peste 86 de milioane de euro acordate sub formă de granturi.
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care prevede includerea unui cod de bare/OR pe talonul de pensie pentru acordarea facilităților de transport pensionarilor, veteranilor de război, invalizilor și văduvelor de război.
Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, a ajuns în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași, în dosarul în care este implicat și Ilie Bolojan. Înainte de a păși în instituție, Trăilă a precizat că nu a fost chemată de procurori, ci ea însăși a solicitat să meargă la audieri. La sfârșitul lunii […]
Nicușor Dan a anunțat oficial ziua și programul consultărilor cu partidele pentru desemnarea unui premier Președintele Nicușor Dan a invitat joi, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului l... Mai mult ...
Noi sisteme antidronă care vor proteja porturile militare de la malul Mării Negre sunt testate în această perioadă la Constanța. Pot detecta și neutraliza atât drone aeriene, cât și marine.
Președinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a anunțat miercuri, într-un discurs despre starea Uniunii, că vrea ca Uniunea Europeană (UE) să se doteze cu un articol care să instituie ”un protocol de securitate de urgență”, pe care l-a prezentat ca fiind o susținere complementară a Articolului 4 al Tratatului NATO, relatează Le Monde.
Președintele Nicușor Dan a convocat, pentru joi, consultări cu reprezentanții partidelor și formațiunilor politice parlamentare. Discuțiile vor începe la ora 9:00, cu PSD, urmat de AUR, PNL, USR, UDMR, minoritățile naționale, SOS România, POT, grupurile parlamentare Uniți pentru România și PACE – Întâi România. Consultările se vor încheia la ora 14:00, cu parlamentarii neafiliați./rnita/asalar (RADIO […]