Președintele rus Vladimir Putin a semnat, pe 17 septembrie, un decret prin care se confiscă activele mai multor companii internaționale, printre care Nestlé și Auchan. Printre celelalte companii se numără Bati Logistics, FM Logistics și Le Monlid LLC, ale căror active, alături de cele ale Nestlé și Auchan, au fost plasate sub administrarea temporară a societății pe acțiuni ruse L.E.V. Management, potrivit presei ruse, citate de Kyiv Independent.
Moartea unei femei și a fiicei sale de 15 ani, pusă inițial pe seama unei toxiinfecții alimentare, este anchetată acum ca dublă crimă. Analize efectuate în Italia și Germania au indicat că cele două ar fi fost otrăvite intenționat cu ricină.
O șefă din Ministerul Finanțelor a oferit clarificări, într-un număr recent al revistei Consultant fiscal, privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii (CAS și CASS), în contextul modificărilor fiscale aplicabile începând cu anul 2026. StartupCafe.ro a selectat câteva întrebări și răspunsuri care pot fi utile pentru cei care vor să înțeleagă mai bine cum …
Siegfried Mureșan a fost propus pentru funcția de premier de către Nicușor Dan. Anunțul a fost făcut ieri, după ora 17:00, după ce au avut loc consultările la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor. În spațiul public există informații referitoare la averea deținută de europarlamentarul PNL și vicepreședinte al Partidului Popular European. Datele arată că peste […]
Publicația maghiară Népszava analizează situația politică din România și susține că principala problemă a premierului desemnat este lipsa unei majorități parlamentare. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru nu înseamnă automat și sfârșitul crizei politice de la București. Președintele Nicușor Dan a recunoscut, de altfel, că o asemenea majoritate nu era conturată în momentul […]
În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier al României de către președintele Nicușor Dan. „Ieri dimineață, înaintea consultărilor de la Cotroceni, am postat aici, la Pastila din Gândul care se reproduce și pe X, un text video intitulat «Logic, Nicușor […]
Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max. Autoritățile au prezentat-o drept o alternativă patriotică la Telegram și WhatsApp, iar vedete din Rusia au promovat-o în videoclipuri rap și momente de comedie. În această vară, Max a devenit cea mai utilizată aplicație de mesagerie din țară, relatează The Guardian.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureșan și crede că liberalul nu va obține voturile necesare în Parlamentul României pentru învestirea unui Executiv.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă că Rusia înțelege foarte bine unde se află pragul dincolo de care acțiunile sale ar putea determina activarea Articolului 5 privind apărarea colectivă. NATO nu intenționează însă să facă publice condițiile exacte în care ar putea fi declanșată această clauză, tocmai pentru a păstra o anumită ambiguitate strategică. […]
Premierul polonez Donald Tusk a transmis joi un avertisment ferm privind posibile atacuri cu drone sau rachete ale Rusiei asupra statelor care sprijină Ucraina, acțiuni care ar putea fi prezentate drept „accidente” de către Moscova.