Ministrul interimar de Finanțe, Alexandru Nazare, declară sâmbătă, în contextul participării la ECOFIN, că România nu poate alege între consolidare și creștere. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente și să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejăm investițiile, infrastructura, apărarea, energia, arată ministrul. El mai consideră că România nu are nevoie doar să treacă de următorul buget sau de următoarea criză, ci are nevoie de…
Autoritățile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot și liniilor de comunicații din țară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfășoară între 18 și 20 septembrie, transmite Reuters.
Prezent la emisiunea „În fața Ta” de la Digi24, Traian Băsescu a fost întrebat cum diferă naționalismul său de cel al liderului AUR, George Simion. Fostul președinte a susținut că nu este naționalist, ci patriot. Pentru a ilustra diferența dintre cele două, acesta și-a adus aminte de perioada în care se afla la Institutul de Marină și de cuvintele unui profesor.
România traversează una dintre cele mai complicate crize din sectorul energetic din ultimele trei decenii. Ambele reactoare de la Cernavodă sunt oprite, țara se află în stare de alertă energetică, Dunărea a ajuns la un nivel critic, iar în anumite intervale ale zilei România produce mai multă energie decât poate consuma și o vinde la […]
Guvernul a aprobat vineri, 18 septembrie, declanșarea procedurilor de expropriere necesare pentru două proiecte de infrastructură rutieră din Prahova. Este vorba despre sistematizarea intersecției DN 1 cu breteaua de legătură DN 1B, în zona Păulești–Blejoi, și realizarea accesului rutier complementar pentru descărcarea autostrăzii A3 în zona Azuga–Bușteni. Exproprieri la intersecția DN 1 cu breteaua DN Articolul Exproprieri pentru două proiecte rutiere din Prahova. 23 de milioane de lei pentru centura…
Având în vedere faptul că o anchetă jurnalistică care-l are în centru pe șeful Serviciului de Protecție și Pază a provocat reverberații în spațiul public, Traian Băsescu, cel care l-a numit în funcție, a declarat, la „În fața Ta”, că nu a știut că Lucian Pahonțu a fost în Securitate. „Trebuia să-l schimb pe Naghi, pentru că eu n-am acceptat să rămân cu șefii structurilor de securitate moșteniți de la…
Bancnotele Euro se pregătesc pentru cea mai mare schimbare de design de când moneda a intrat în vigoare. Banca Centrală Europeană a prezentat în luna iulie cele 10 variante finaliste, iar cetățenii din Uniune au fost invitați să își spună părerea despre acestea. Cele două teme din care cetățenii europeni pot alege sunt „Cultura europeană”, cu […]
Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că Guvernul va trece de votul Parlamentului, pentru că aleșii din Senat și amera Deputaților, aflțai la jumătatea mandatului, nu ar fi dispuși să piardă restul din mandat și să înceapă din nou o campanie electorală entru alegeri anticipate.
Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că Călin Georgescu va candida la alegerile prezidențiale și susține că, în acest scenariu, George Simion nu ar urma să intre în cursă, ci să îl sprijine pe Georgescu și să vizeze funcția de premier.