O echipă de medici din Torino a realizat în premieră mondială un transplant al părții centrale a retinei, intervenție care i-a redat vederea unei femei de 67 de ani care era nevăzătoare de cinci ani.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, s-a declarat luni seară optimist că până la sfârșitul lunii august România va un guvern cu puteri depline și a anunțat că partidul său solicită să primească mandatul de premier. „Nu rămânem în acest blocaj. Sunt foarte optimist că undeva spre final de august, după 15 august, vom avea un guvern …
Liderul rus Vladimir Putin a anunțat luni că cheltuielile militare și de securitate vor rămâne o prioritate în elaborarea bugetului pentru perioada 2027-2029, informează The Moscow Times. Putin i-a primit luni pe deputații din Duma de Stat după ce aceștia au participat la ultima ședința din actuala legislatură. Deși componența noii legislaturi trebuie aprobată prin […]
România a doborât trei drone în trei zile consecutive, care au pătruns ilegal în spațiul său aerian, a confirmat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță. Potrivit acestuia, cel puțin una dintre drone, cea interceptată vineri, 24 iulie, a fost confirmată ca având proveniență rusească. Informația a fost oferită de procurorul de caz, a declarat ministrul […]
Nicușor Dan i-a trimis în SUA pe consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca, și pe șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, pentru discuții cu reprezentanți ai administrației americane privind recentele incidente cu drone cu care s-a confruntat România.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, pentru ca social-democrații să înceapă negocieri cu AUR pentru un nou guvern, este nevoie ca formațiunea lui George Simion să clarifice niște lucruri, el precizând că există o lipsă de credibilitate a unor lideri AUR.
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a anunțat luni că omologul său polonez, Radoslaw Sikorski, i-a transmis faptul că Varșovia condamnă ferm recentele incursiuni ilegale în spațiul aerian al României. „Omologul meu polonez mi-a transmis condamnarea fermă a Poloniei față de recentele incursiuni ilegale în spațiul aerian al României. Am discutat despre performanța piloților Armatei Române …
Europa se confruntă cu un deficit de gaze naturale în iarna 2026-2027, pe fondul scăderii producției globale și a reducerii rezervelor, cauzate parțial de războiul din Iran, avertizează mai mulți analiști internaționali. Nivelurile scăzute ale stocurilor și cererea crescută din Asia ar putea duce la creșterea accentuată a prețurilor. În ceea ce privește România, producția […]
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a afirmat, luni seară, la B1 TV, că ambasadorul rus la București,Vladimir Lipaev, ar trebui „să ne lase”, după ce a acuzat o „punere în scenă propagandistică” faptul că a fost convocat la MAE, după incidentele cu drone, deși s-a dovedit științific că sunt rusești.