Republicanii din Senatul SUA l-au confirmat, marți, după audieri tensionate, pe candidatul președintelui Donald Trump, procurorul federal al districtului Manhattan Jay Clayton, în funcția de șef al serviciilor secrete ale țării, în ciuda opoziției democraților, relatează Reuters.
Proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc în Ploiești revine miercuri, 29 iulie, pe masa Consiliului Local. Cu doar câteva ore înaintea ședinței programate la ora 11.00, primarul Mihai Polițeanu a anunțat că există șanse ca inițiativa să obțină numărul necesar de voturi. Este pentru a treia oară când proiectul privind restricționarea activităților de jocuri de Articolul Interzicerea păcănelelor în Ploiești, din nou la vot în Consiliul Local. Polițeanu: „Se conturează…
Circulația rutieră este blocată miercuri dimineață pe sensul de mers Ploiești București al DN1, în zona orașului Otopeni, județul Ilfov, după un accident în care au fost implicate trei autoturisme. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cele trei autoturisme au rămas imobilizate pe partea carosabilă, blocând complet circulația către Capitală. Articolul Accident în lanț pe DN1, la Otopeni. Trei mașini implicate, trafic blocat spre București apare…
În doar două zile, Rusia a transmis mai multe avertismente la adresa României. După reacția Ambasadei Rusiei, și purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a precizat că vor exista măsuri de retorsiune după expulzarea unui diplomat rus, decisă pe fondul incursiunilor recente ale dronelor. Vă reamintim că în cursul zilei de luni, 27 […]
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost primit, marți, la Casa Albă de omologul său american Donald Trump. Liderul de la Kiev a descris întrevederea drept „foarte bună”.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că liderul american, Donald Trump, dorește să pună capăt războiului din Ucraina. Problema este, însă, că dictatorul rus, Vladimir Putin, refuză să poarte negocieri chiar și pentru o încetare temporară a focului. Potrivit RBC-Ucraina, care citează un interviu acordat de șeful statului ucrainean postului Fox News, Zelenski a subliniat […]
Momente de panică în Japonia după ce un cutremur de 7,1 grade a lovit sud-vestul țării. Mai mulți oameni au murit după ce un mall s-a prăbușit parțial, iar alți 30 sunt dați în continuare dispăruți. Clienții centrului comercial povestesc că imediat după seism a avut loc și o explozie. Incendii au izbucnit în mai multe clădiri, iar altele s-au prăbușit parțial. Printre ele și o parte a unei fabrici…
Camera Deputaților se reunește miercuri, de la ora 10:00, într-o ședință de plen desfășurată în sesiune extraordinară, pentru dezbaterea și votarea mai multor proiecte considerate prioritare. Pe ordinea de zi se află inițiative din cadrul PNRR, acordul de împrumut SAFE pentru investiții în apărare, dar și proiecte privind sănătatea, fiscalitatea și administrația publică. Proiecte din […]
Mare grijă dacă nu v-ați declarat veniturile la ANAF în perioada 2021-2024. Fiscul a pregătit o campanie de "vânătoare". Iar numărul celor vizați poate ajunge la sute de mii.
Un val de căldură se va extinde și intensifica treptat în România dinspre regiunile vestice, începând cu 30 iulie, iar intensitatea maximă a acestuia urmează să se atingă cel mai probabil în perioada 3 - 6 august, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.