Proiectul de asfaltare a străzii Dumitru Mocanu din comuna Florești a presupus intervenții suplimentare pentru decolmatare, situație în care lucrările au fost decalate. „Când apar situații neprevăzute pe parcursul execuției, alegem întotdeauna să rezolvăm cauza înainte de a finaliza lucrarea”, spune primarul Bogdan Pivariu.
Debitul extrem de scăzut al Dunării afectează producția de energie, navigația, irigațiile și alimentarea cu apă. Specialiștii în infrastructură hidrotehnică avertizează că măsurile de urgență trebuie completate de soluții tehnice durabile, deoarece vulnerabilitățile actuale sunt cunoscute de peste două decenii.
O unitate de rachete nord-coreeană a început să fie dislocată în vestul Rusiei și ar putea fi echipată cu 120 de rachete balistice și șase lansatoare pentru atacuri împotriva Ucrainei, a declarat un oficial al agenției de informații militare a Ucrainei, citat de Reuters.
Rusia a efectuat în noaptea de marți spre miercuri al treilea atac masiv cu rachete și drone asupra Kievului și regiunii înconjurătoare în decurs de o săptămână, ucigând cel puțin 15 persoane și rănind alte 51.
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2026, de 11.970 de persoane, la fel ca în luna precedentă, din care 7.921 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor CNPP.
600 de milioane de lei, atât a câștigat anul trecut bugetul de stat, prin impozitare, din bacșișul lăsat de clienți în restaurante. Reprezentanții industriei spun însă că piața internă tolerează cu greu creșterile de preț.
Un incendiu a distrus o locuință tip duplex din Șag, lăsând două familii fără locuință și bunuri. Primarul localității solicită sprijinul comunității pentru reconstrucție și necesitățile zilnice. Donațiile pot fi făcute în conturile deschise pe numele Adina Cîrligeru-Năstasie și Eugenia Nițoi, relatează Tion (Timiș/Banat).
Porumbul poate fi gătit în punga pentru copt, fără fierbere îndelungată. Metoda îl face fraged și suculent în aproximativ 40 de minute și reduce aburul din bucătărie, relatează CSID (Ce se întâmplă, Doctore?).
Ministerul rus al Apărării a raportat un atac masiv armat în timpul căruia a utilizat „arme terestre de înaltă precizie și vehicule aeriene fără pilot cu rază lungă de acțiune”. Raportul ministerului a precizat că atacul a vizat „centre de transport, logistică și distribuție din Kiev și din regiunea Kiev, implicate în depozitarea și livrarea […]
Petrolul a început sezonul cu un echipament nou, albastru-indigo, pe care l-a folosit în cele trei etape jucate până acum. Deși este nou, acesta nu va fi echipamentul de bază pentru acest sezon, ci este abia al treilea rând, adică echivalentul celui alb de anul trecut, care a fost folosit în foarte puține meciuri. Conducerea […]