Președintele SUA, Donald Trump, a semnat joi două ordine executive într-o nouă încercare, dar mai restrânsă, de a limita cetățenia americană prin naștere, reînnoindu-și contestarea unei prevederi a Constituției SUA, în ciuda faptului că Curtea Supremă i-a respins un efort anterior în acest sens, relatează Reuters.
Donald Trump a semnat două noi decrete executive privind imigrația, prin care încearcă din nou să limiteze acordarea cetățeniei americane prin naștere și să reducă așa-numitul „turism prin naștere”, în ciuda faptului că o inițiativă similară a fost respinsă anterior de Curtea Supremă.
Donald Trump a respins din nou informațiile din presă că SUA traversează printr-o criză de muniție la șase luni de la declanșarea războiului cu Iran. Președintele a amenințat anterior că oficialii care au scurs informațiile eronate în presă se vor confrunta cu ani grei de închisoare. Trump: „Avem stocuri de muniție în toată lumea. Dacă […]
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, se teme că a fost indus în eroare, după ce s-ar fi întâlnit cu liderul suprem al țării pe bancheta din spate a unei mașini cu geamuri fumurii, potrivit unor relatări de presă.
Președintele SUA Donald Trump le-a spus recent donatorilor, în privat, că dorește ca vicepreședintele său să câștige alegerile prezidențiale din 2028 – un semn că este deschis să-l susțină public pe JD Vance, chiar dacă unii consilieri avertizează că Trump nu s-a hotărât încă asupra unui succesor al său, relatează joi ziarul american The Washington …
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a prezentat joi proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, care prevede o serie de modificări fiscale, reducerea impozitării muncii, stimularea investițiilor, majorarea taxelor pentru bănci și produse considerate nocive, precum și ajustarea cotelor de TVA.
Iranul susține că este foarte aproape de un acord cu Oman privind Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului din lume. Anunțul vine în timp ce traficul naval rămâne afectat de atacuri și tensiunile din Orientul Mijlociu continuă să escaladeze.
Exporturile de avocado din principalul stat producător al Mexicului au fost suspendate din nou după ce Statele Unite au oprit inspecțiile agricole din motive de securitate. Decizia vine pe fondul amenințărilor atribuite cartelurilor și ar putea afecta aprovizionarea pieței americane.
Guvernul interimar va avea astăzi o nouă ședință extraordinară pentru a adopta un act normativ care va stabili tranșele de clienți, respectiv marii consumatori, pentru care se va limita furnizarea de energie. Măsura se va aplica doar în cazul în care se va constata că reducerea voluntară a consumului nu are efectul dorit. Amintim că […]
Adolescenții danezi vor trebui să-și susțină oral eseurile scrise pentru a combate fraudarea cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), a anunțat guvernul. Elevii cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani din învățământul secundar superior (cunoscut în Danemarca sub denumirea de „gymnasiet”) vor fi, de asemenea, încurajați să-și realizeze temele scrise la școală, în condiții controlate, inclusiv prin monitorizarea ecranelor computerelor lor, mai degrabă decât acasă, relatează The Guardian.