Lucrările de punere în siguranță a blocului afectat de explozie vor dura aproximativ 50 de zile. Proiectul include senzori seismici și fotodocumentarea apartamentelor.
Liderul rus Vladimir Putin ar putea încerca să testeze solidaritatea NATO printr-un atac limitat asupra unei țări aliate, într-un interval începând cu această toamnă și până în următorii câțiva ani, chiar dacă războiul cu Ucraina nu se încheie, potrivit unor noi rapoarte ale serviciilor de informații americane care prezintă scenarii posibile, de la un atac cibernetic până la o incursiune terestră la scară redusă, relatează The Wall Street Journal (WSJ).
Ministerul Energiei anunță că a emis, vineri, o alertă timpurie către Comisia Europeană în contextul secetei hidrologice severe din țară, precizând însă că, în acest moment, nu există un impact negativ asupra pieței interne de electricitate. ”Situația de alertă timpurie va dura până când condițiile meteorologice se vor îmbunătăți (nivelul apei pe Dunăre va ajunge la niveluri care să permită funcționarea în regim de siguranță a Unității 2 a centralei…
Autoritățile române au desfăsurat, săptămâna aceasta, o serie de operațiuni pentru devierea Dunării, cu scopul de a menține în funcțiune măcar o unitate a centralei nucleare de la Cernavodă, după ce una a fost oprită din cauza debitului scăzut al Dunării. În urmă cu două luni însă, niciuna dintre cele două unități nu au funcționat …
Astăzi, la Urlați, în Prahova, a fost consemnat unul dintre cele mai spectaculoase rezultate ale actualului sezon agricol. În fața a zeci de fermieri, specialiști și reprezentanți ai companiilor din agribusiness, un hectar de rapiță cultivat de fermierul Cosmin Olteanu a fost recoltat și cântărit, iar rezultatul a depășit 5.300 de kilograme la hectar. Evenimentul Articolul Producție record de rapiță în Prahova, la Urlați. Ce spun fermierii despre efectele opririi…
Un atac al rușilor asupra orașului Odesa, vineri, a avariat unul dintre cele mai mari stadioane de fotbal din Ucraina, arena echipei Cernomoreț, și a rănit cel puțin o persoană, a declarat guvernatorul Oleh Kiper, potrivit The Kyiv Independent.
Președintele Nicușor Dan a trimis vineri Parlamentului spre reexaminare proiectul de lege privind metodele de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.
Un nou parc pentru copii a fost amenajat în curtea Grădiniței nr. 2 cu program prelungit din Filipeștii de Pădure. Investiția a fost realizată integral din bugetul local, iar lucrările au fost deja recepționate. Deși locul de joacă se află în incinta grădiniței, administrația locală intenționează să permită accesul și celorlalți copii din comună, în Articolul Cum arată noul parc modern amenajat în Filipeștii de Pădure. Investiția, suportată integral din…
Serviciile de informații din Statele Unite analizează posibilitatea ca Rusia să încerce să testeze unitatea NATO printr-o acțiune limitată împotriva unui stat membru, într-un interval care ar putea începe din toamna acestui an, potrivit The Wall Street Journal. O manevră riscantă Analiștii din Washington subliniază că obiectivul principal al unei astfel de manevre extrem de […]