Ministerul Afacerilor Interne a publicat, marți, site-ul și documentația tehnică pentru RO Wallet, portofelul românesc de identitate digitală. Acesta este conceput ca un portofel digital în care oamenii își vor putea păstra, pe telefon, actul de identitate, permisul de conducere, diplomele și alte documente importante. Ele vor putea fi folosite cu aceeași valoare legală ca documentele fizice.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți, în Parlament, în legătură cu întâlnirea dintre premierul Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, care a avut loc în biroul președintelui Senatului, că avea o înțelegere cu Bolojan ca acesta să poată folosi biroul ori de câte ori are nevoie de un loc de întâlnire la …
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că PNL este pregătit să treacă în opoziție, el precizând că este nevoie de formarea unui guvern cât mai rapid, un guvern care să aibă o majoritate stabilă. Abrudean a mai spus că PNL nu susține un guvern din care face parte PSD.
Mai multe străzi din zona de Nord a Ploieștiului au rămas fără energie electrică marți, 1 septembrie. Echipele Electrica intervin pentru remedierea avariei. Mai mulți ploieșteni au semnalat întreruperea alimentării cu energie electrică în zona de Nord a municipiului. „Nu avem curent în zona de Nord a Ploieștiului. Alimentarea este întreruptă și pe strada Brebenei”, Articolul Pană de curent în zona de Nord a Ploieștiului. Străzile afectate de avarie apare…
Cantemir Marian Ciurea-Ercău, președintele Comisiei Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), dar și membru al Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) explică, într-o declarație în exclusivitate pentru Mediafax, în ce condiții ar trebui să se apeleze la variante alternative pentru creșterea nivelului Dunării, pe lângă lucrările de intervenție în derulare, în contextul în care debitul fluviului la intrarea în țară a fost staționar, după câteva zile de creștere, dar…
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o etapă avansată: constructorul a finalizat toți piloții de fundare, iar circa 70% dintre tronsoane sunt executate. Un segment rutier dintre Splaiul Independenței și bulevardul Corneliu Coposu a fost redeschis, iar la Podul Șerban Vodă se urmărește eliminarea restricțiilor înainte de începerea școlii, relatează Economica.net.
A7 Bacău–Pașcani și A1 Margina–Holdea au ratat termenul-limită al PNRR, dar șantierele nu se opresc. O parte dintre lucrări va fi plătită din bugetul de stat, iar pentru altele autoritățile încearcă să găsească finanțare europeană prin programele clasice.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că PNL este pregătit să treacă în opoziție, el precizând că este nevoie de formarea unui guvern cât mai rapid, un guvern care să aibă o majoritate stabilă.
Elevii care vor susține examenul de Bacalaureat în 2027 vor avea parte de un calendar modificat. Ministerul Educației a anunțat forma finală a programului pentru simularea și examenul propriu-zis, iar probele scrise au fost programate mai devreme, în contextul riscului tot mai mare de temperaturi extreme în perioada verii. Simularea probelor scrise pentru examenul de […]
Problema amânării sau eliminării dublei admiteri la liceu va fi dezbătută, miercuri, în comisiile de specialitate din Parlament. Între timp, debutul anului școlar 2026-2027 este marcat de o serie de teme ce au bulversat atât elevii, cât și părinții. Admiterea la liceu, manualele școlare și problema burselor rămân principalele provocări.