Alianța Nord-Atlantică este în permanență în alertă și pregătită să se apere împotriva oricărei amenințări, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al comandamentului militar al NATO, colonelul american Martin O’Donnell, în urma doborârii unei drone în România. Oficialul a precizat că detaliile incidentului în care a fost implicat un avion de vânătoare F-18 spaniol sunt […]
Ploieștiul găzduiește, în perioada 28–30 august 2026, cel mai important eveniment sportiv Special Olympics România al anului. Peste 500 de sportivi cu dizabilități intelectuale din întreaga țară se vor întrece sub sloganul „Curaj. Prietenie. Performanță. Incluziune”. La ceremonia de deschidere fiind anunțat un recital Nicola. Ce este Jocurile Naționale Special Olympics România 2026 Evenimentul este […]
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a afirmat sâmbătă că Varșovia vrea să evite un război, iar pentru acest lucru țara trebuie să rămână puternică, independentă și suverană. În același timp, el a avertizat asupra unor adversari interni care, în opinia sa, caută dușmanul mai degrabă în Europa decât în Rusia, potrivit EFE, relatează Agerpres.
Drona doborâtă în noaptea de sâmbătă spre duminică în spațiul aerian românesc „pare să fie rusească”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al comandamentului militar al NATO, colonelul american Martin O’Donnell, relatează Reuters. „Detalii suplimentare privind incidentul de duminică rămân în curs de investigare, dar drona pare să fie rusească”, a spus Martin O’Donnell. Oficialul …
Doar cei puternici vor putea să evite războiul, a declarat premierul polonez Donald Tusk la cea mai mare paradă militară din istoria țării. Liderul polonez arată că trădătorii încearcă să convingă lumea că Europa e dușmanul, nu Rusia.
Președintele Nicușor Dan a fost invitat de mai multe organizații ale mediului de afaceri, patronal și sindical la un dialog la sediul Camerei de Comerț și Industrie a României, la începutul lunii septembrie, pentru discutarea realităților cu care se confruntă țara. Astfel, organizațiile respective susțin că România are nevoie urgentă de stabilitate politică, de un Guvern funcțional, capabil să ia decizii, dar și de un cadru fiscal stabil.
Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, într-o postare pe rețelele sociale, că peste 800 de copaci au fost tăiați ilegal în urma verificărilor efectuate de Garda Forestieră. Aceasta a subliniat că pădurarii care „nu au văzut tăierile ilegale”, vor suporta pagubele. Diana Buzoianu a anunțat pe pagina sa de Facebook că peste 800 […]
Potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro), Chery Tiggo 9 CSH se conduce ca un automobil electric, oferind accelerație liniară, 428 CP și încărcare rapidă la 71 kW. SUV-ul de 2,2 tone prioritizează confortul, cu suspensie eficientă și stabilitate bună, deși direcția oferă puțin feedback. Tracțiunea integrală electrică și garda la sol permit rularea pe drumuri neasfaltate.
Primarul general Ciprian Ciucu anunță că traficul pe Pasajul Basarab, inclusiv circulația tramvaielor, va fi redeschis pe 7 septembrie, odată cu începerea școlii. Potrivit Financial Intelligence, reabilitarea va continua până la sfârșitul anului, cu restricții temporare pe segmente scurte și câte o bandă.
Două incidente cu obiecte suspecte în zona litoralului românesc au fost semnalate duminică de turiști. Unul a fost observat în apropierea Portului Tomis din Constanța, iar Garda de Coastă verifică zona, în timp ce la Eforie Nord, autoritățile au stabilit că obiectul sesizat de turiști nu conținea explozibil și nu era nici dronă, nici mină marină.