România trece de la caniculă la o răcire accentuată într-un interval scurt. Luni, 17 august, temperaturile ajung la 37 de grade Celsius în vestul țării, iar din noaptea de luni spre marți sunt prognozate intensificări ale vântului, averse torențiale și vijelii. Marți, temperaturile vor scădea cu peste 8-10 grade în nord, centru, vest și sud-vest, […]
În vreme ce anchetatorii PICCJ „injectau” colaboratori sub acoperire și cu identitate reală pe bandă rulantă pentru a se putea infiltra în gruparea care producea acte falsificate pentru străinii dornici de obținerea rapidă a cetățeniei, cele două artizane ale „afacerii judiciare” se fereau de „ginitori”, una dintre ele fugind chiar în Ucraina pentru o vreme, […]
Înscrierile în Programul de susținere a cuplurilor și a femeilor singure pentru creșterea natalității (FIV) – ediția 2026 încep luni, de la ora 10.00, toată documentația urmând a fi încărcată în platforma specializată.
Două persoane au murit și sute au fost evacuate ce două incendii au izbucnit pe insula grecească Salamina, aflată în apropiere de Atena. Focul s-a aprins „aproape simultan” în zonele Peristeria și Selinia, două plaje populare ale insulei. Nouă oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza arsurilor. Două incendii au izbucnit „aproape simultan” pe […]
Ambrozia atinge perioada maximă de polenizare în lunile august și septembrie. Polenul plantei este unul dintre cei mai puternici alergeni sezonieri dat fiind faptul că o singură plantă poate elibera miliarde de grăuncioare de polen care se răspândesc ușor cu ajutorul vântului. Potrivit datelor prezentate de medicii alergologi de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, […]
Economia Japoniei a rezistat, dar mai puțin decât era de așteptat în al doilea trimestru din 2026. Măsurile de sprijin adoptate de Tokyo și exporturile solide au atenuat impactul războiului din Orientul Mijlociu, ceea ce ar putea consolida perspectiva unei înăspriri a politicii monetare.
În luna mai, negocierile purtate de administrația Trump cu Iranul pentru încheierea războiului au ajuns într-un punct dificil: oficialii americani nu erau siguri că reprezentanții iranieni de la masa negocierilor aveau, de fapt, autoritatea de a vorbi în numele puternicului Corp al Gardienilor Revo
Puțini știu unde au ajuns unele dintre IAR-urile scoase din dotarea Armatei Române. Construite la Brașov și folosite ani buni în aviația militară, câteva au fost cumpărate ulterior de particulari din străinătate. Gândul le-a urmărit traseul și a descoperit că cel puțin două se află astăzi în Norvegia, iar numele aceluiași pasionat de aviație apare […]
Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să ia o decizie, luni, în cazul sesizării privind Legea biodiversității, după ce proiectul a fost contestat de AUR. Miza este una importantă atât pentru politica de mediu, cât și pentru fondurile europene. Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026-2030 reprezintă un jalon din PNRR, cu o miză financiară de aproximativ 972 de milioane de euro. La termenul de miercuri, 12 august, judecătorii CCR au…
Valurile de căldură tot mai frecvente din Europa provoacă pierderi semnificative companiilor, de la scăderea vânzărilor și a productivității până la creșterea costurilor de funcționare, însă majoritatea polițelor tradiționale pentru întreruperea activității nu acoperă efectele temperaturilor extreme, transmite Reuters.