ANRE a aprobat un mecanism prin care consumatorii eligibili pot primi bani dacă reduc voluntar și temporar consumul de electricitate. Potrivit Agerpres, Transelectrica va organiza licitații, iar ofertele vor fi selectate în funcție de cantitate și preț. Participarea nu este obligatorie, iar reducerea cererii poate limita folosirea resurselor scumpe de echilibrare.
Șefa guvernului nipon Sanae Takaichi și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, au declarat miercuri că se opun instituirii de taxe de tranzit pentru navele care trec prin Strâmtoarea Ormuz, subliniind colaborarea strânsă între cele două țări pe fondul blocajului în negocierile dintre SUA și Iran
Echipa de negociatori comerciali a Canadei s-a întors miercuri la Ottawa pentru a definitiva termenii unui acord comercial cu Statele Unite, după ce președintele Donald Trump a anunțat suspendarea temporară pentru trei zile a noilor taxe vamale de 50% aplicabile unor importuri canadiene în valoare de 20 de miliarde de dolari.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că proiectul legii salarizării unitare transmis Comisiei Europene a primit observații din partea experților europeni, iar Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii lucrează în prezent la revizuirea propunerii.
România a intrat în anul 2026 cu o datorie totală de 265 de milioane de euro către statele în care asigurații români la sistemul asigurărilor sociale de sănătate au primit tratament transfrontalier. Peste 55% din suma antemenționată o datorează România Germaniei și Italiei, arată analiza Economica.net pe baza datelor CNAS.
Producătorul de materiale de construcții Prefab a realizat în primele 6 luni o cifră de afaceri netă de 26,53 milioane lei, în scădere cu 20,59% față de cea de 33,41 milioane lei din exercițiul financiar precedent.
Un proiect pilot germano-ceh al UE care combină drone, inteligență artificială (IA) și tehnologie modernă de senzori a fost demonstrat miercuri în Germania și urmează ca sistemul să sprijine serviciile de pompieri în viitor în detectarea timpurie a incendiilor forestiere
Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, a declarat miercuri că liderul formațiunii, Dominic Fritz, își va duce la bun sfârșit mandatul de primar al Timișoarei și cel de președinte al partidului, după ce Comitetul Politic și-a reafirmat în unanimitate sprijinul politic pentru acesta.
Comisia Europeană a transmis chiar azi un punct de vedere Guvernului cu privire la proiectul legii salarizării în care solicită noi clarificări cu privire la sursele bugetare pentru majorarea anvelopei bugetare necesare legii, de la 8 miliarde lei la 12 miliarde lei, a anunțat premierul Bolojan.