Banca Națională a României (BNR) estimează o redresare mai modestă a activității economice în trimestrele II și III din 2026 comparativ cu previziunile precedente, în condițiile în care deficitul de cerere agregată ar urma să se reducă mai puțin decât se anticipa anterior, se arată în minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de Administrație […]
Potrivit Financial Intelligence, BNR anticipează o redresare economică mai lentă în trimestrele II și III din 2026, comparativ cu estimările precedente. Deficitul de cerere agregată s-ar reduce mai încet, după stagnarea economiei în primul trimestru și scăderea anuală de 1,2%.
Peste 3.000 de lucrări, din cele peste 15.000 de lucrări de investiții finanțate prin PNRR, mai sunt de recepționat în cursul săptămânii viitoare, până la data de 31 august, când se încheie programul, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan, care a adăugat că a solicitat autorităților responsabile să lucreze inclusiv sâmbăta și duminica.
Salariul președintelui Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), post ocupat astăzi de Alexandru Petrescu, va ajunge la 36.036 de lei net (circa 7.000 de euro), dacă se va aplica un indice de competitivitate, care îi poate dubla salariul, și un spor de până la 20% din salariul de bază, potrivit noului proiect al legii salarizării obținut de Profit.ro. Venitul ar fi însă chiar și mai mic decât salariul net actual de…
Investițiile marilor companii americane în inteligență artificială au depășit, în primii doi ani ai actualului ciclu, costurile ajustate la inflație ale programului Apollo și autostrăzilor interstatale din SUA, însă randamentele au scăzut. Potrivit Business Magazin, firmele migrează spre modele mai ieftine, în timp ce monetizarea soluțiilor avansate și profitabilitatea rămân incerte.
Business Magazin relatează că Iulian Anghel analizează presiunile asupra României pentru adoptarea legii salarizării până la 31 august 2026, condiție pentru 770 mil. euro din PNRR. Comisia Europeană contestă majorarea cu 12 miliarde de lei a cheltuielilor salariale, peste plafonul convenit de 8,7% din PIB. Datoria publică a ajuns la 61,4% din PIB, ceea ce impune măsuri de ajustare și înghețarea cheltuielilor salariale.
UMB a început lucrările de așternere asfalt pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, anunță vineri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). De asemenea, au mai rămas doar 5 metri de excavat până la străpungerea primei galerii din tunelul mare.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră IGPF a lansat în SICAP un contract de 115 milioane lei pentru cumpărarea unei nave de patrulare costiere. Proiectul face parte din demersurile strategice asumate de România pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene și consolidarea capacității operaționale a agenției Frontex. Noua navă de patrulare costieră are ca scop […]
Cea mai recentă variantă de proiect al legii salarizării din sectorul bugetar introduce noi reguli privind plata gărzilor, a muncii în zilele libere și acordarea sporurilor, precum și o grilă de coeficienți diferențiată în funcție de funcție, studii și grad profesional pentru personalul din sănătate, asistență medico-socială și servicii sociale. Federația sindicală Sanitas critică însă […]