Producătorul de electrocasnice AETA, fosta Electroargeș, care a renunțat la contractul cu Beko și care acum se axează pe dezoltare de produse proprii, a anunțat că a trimis ministrului Apărării, Radu Miruță o scrisoare prin care anunță că vrea să participa la "proiecte pentru drone, sisteme autonome, componente si subansamble destinate apararii."
Consumatorii trebuie să verifice cantitatea netă și prețul pe kilogram sau pe litru, nu doar suma afișată la raft, a avertizat joi Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Recomandarea vine în contextul fenomenului de „shrinkflation”, prin care cantitatea unui produs este redusă, în timp ce prețul rămâne neschimbat sau scade într-o proporție mai mică.
Premierul interimar, Ilie Bolojan, transmite că a avut joi o teleconferință cu prefecții pentru finalizarea investițiilor din PNRR și arată că din cele peste 15.000 de proiecte, la începutul lunii august mai erau de recepționat peste 4.500 de investiții, iar peste 2.000 au fost recepționate în cursul acestei luni.
Peste 2.000 de investiții finanțate prin PNRR au fost recepționate în luna august, din cele peste 4.500 de proiecte care mai aveau nevoie de recepție la începutul lunii, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan. Acesta spune că mai sunt câteva zile pentru finalizarea recepțiilor și a documentelor necesare pentru ca autoritățile locale să poată încasa […]
Ministerul Energiei a selectat șapte proiecte de eficiență energetică pentru instalații industriale aflate în EU ETS, cu investiții totale de aproximativ 290 de milioane de euro. Potrivit Financial Intelligence, ajutorul de stat aprobat ajunge la 108,86 milioane de euro, iar proiectele ar urma să reducă anual consumul cu circa 990.000 MWh și emisiile cu aproximativ 239.000 de tone CO₂ echivalent.
AETA, fosta Electroargeș, i-a propus ministrului Apărării o vizită tehnică la fabrica din Curtea de Argeș, pentru evaluarea capacității de a furniza componente pentru drone. Compania invocă dotările pentru prelucrarea plasticului și colaborarea cu un partener din industria aeronautică, solicitând includerea în lista furnizorilor și un proiect-pilot. Potrivit Business Magazin, nu există încă vreun contract sau impact financiar estimat.
Potrivit Financial Intelligence, ANPC avertizează că fenomenul „shrinkflation” reduce cantitatea produsului fără o diminuare proporțională a prețului. Instituția recomandă verificarea gramajului și a costului pe kilogram sau litru, compararea produselor în timp și păstrarea bonului fiscal pentru eventuale sesizări. Reducerea este ilegală doar dacă informațiile prezentate induc cumpărătorii în eroare.
Din cele peste 15.000 de proiecte contractate prin PNRR, la începutul lunii mai erau de recepționat peste 4.500 de investiții, iar doar peste 2.000 au mai fost recepționate în această lună, anunță premierul Bolojan. Acesta avertizează primarii că investițiile neterminate până la 31 august, când este finalul PNRR, vor trebui finalizate cu banii autorităților locale, iar pentru cele neterminate nici până la finalul anului, primarii vor trebuie să returneze banii…
Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă că nu își asumă eșecul Legii salarizării, după anunțul președintelui Nicușor Dan că partidele își asumă acest eșec și pierderea banilor din PNRR și afirmă că nu știe dacă această echidistanță ajută, totodată, subliniază că PSD nu a vrut să treacă această lege,