Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) atrage atenția asupra fenomenului "shrinkflation", care presupune reducerea cantității unui produs în timp ce prețul rămâne neschimbat sau nu scade proporțional, astfel încât consumatorul primește mai puțin produs pentru aceeași sumă.
Ministerul Energiei a încheiat evaluarea proiectelor pentru modernizarea instalațiilor industriale incluse în sistemul EU ETS, program finanțat prin Fondul pentru Modernizare. Din 11 solicitări, au fost selectate șapte, cu investiții totale de circa 290 de milioane de euro și ajutoare de stat aprobate de 108,86 milioane de euro, relatează Ziarul Financiar (ZF.ro).
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a stabilit, împreună cu prestatorul, împărțirea în cinci loturi a Autostrăzii A13 Brașov-Bacău, care va avea o lungime de aproximativ 174 de kilometri. Pentru fiecare lot este prevăzută funcționarea independentă. Cum va fi împărțită autostrada Cele cinci loturi ale Autostrăzii A13 Brașov-Bacău sunt: Lotul 1: Codlea – Sfântu Gheorghe, […]
Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud și Bacău Sud, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
Acțiunile CrowdStrike și Okta au avansat cu 18%, respectiv 25%, după ce companiile au raportat rezultate peste așteptările pieței și și-au îmbunătățit estimările. Investitorii anticipează cheltuieli mai mari pentru protecție împotriva atacurilor coordonate de agenți AI, relatează Ziarul Financiar (ZF.ro). Și Palo Alto Networks, SailPoint și Rubrik au câștigat aproximativ 9%.
Statele and #8222;frugale and #8221; ale Uniunii Europene, în frunte cu Germania, vor să cheltuiască cu and #8222;sute de miliarde de euro and #8221; mai puțin decât ceea ce propune Comisia Europeană pentru bugetul UE din perioada 2028-2034.
Potrivit Financial Intelligence, AROBS Transilvania Software a raportat pentru primul semestru din 2026 venituri consolidate de 292 milioane de lei, cu 36% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. EBITDA a ajuns la 40 milioane de lei, iar profitul net la aproximativ 23 milioane de lei, în creștere cu 29%, respectiv 121%.
Președintele Nicușor Dan publică joi un articol de opinie pe site-ul Fox News, în care arată că România și-a construit forțele armate pe baza sistemelor de apărare americane și se oferă să facă mai mult pentru a asigura apărarea flancului estic al NATO, subliniind că Statele Unite au dreptate să se aștepte ca Europa să-și asume o parte mai mare din propria apărare
Circulația pe autostradă între Adjud și Bacău Sud de va deschide luni, 31 august, ora 16:00, transmite șeful CNAIR, Cristian Pistol, într-o postare pe Facebook. „Am fost astăzi pe șantier, unde constructorul român (UMB) finalizează ultimele detalii, și am făcut ultima verificare înainte de deschidere”, spune acesta. Luni, 31 august, de la ora 16:00, se […]
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunță pe Facebook că luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 km noi de autostradă între Adjud și Bacău Sud, iar constructorul român UMB finalizează ultimele detalii