Două noi companii listate la Bursa de Valori București (BVB) vor fi incluse, începând cu 21 septembrie, în indicele FTSE Global All Cap, ceea ce reprezintă o nouă confirmare a evoluției pieței de capital din România și a integrării acesteia în circuitul investițional internațional, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Cea mai frecventă cauză de eșec a start-up-urilor rămâne construirea unor produse de care nimeni nu are cu adevărat nevoie: fondatori care dezvoltă soluții pe baza unor presupuneri, a trendurilor sau a interesului personal, fără să valideze problemele reale ale publicului vizat este prima dintre cele șase mari provocări detaliate în „The Startup Playbook“, ghidul pentru antreprenorii la început de drum lansat de BCR Seed Starter, primul fond de capital…
Societatea mixtă CCGT Power Ișalnița SA, deținută de compania de stat producătoare de energie pe cărbune Complexul Energetic Oltenia (CEO, cu 59,9% din capital) și de fabricantul de aluminiu Alro Slatina (41,1%), a primit 6 oferte la procedura de achiziție prin care vrea să contracteze elaborarea studiului de fezabilitate și a documentațiilor tehnice pentru proiectul său de construire și montare de sisteme de stocare de energie cu putere instalată însumată…
România a păstrat cu bani din bugetul național, zeci de ani, o infrastructură industrială militară tocmai pentru situația în care producția ar redeveni strategică, dar în momentul în care această situație a apărut, descoperă că are nevoie de capital, tehnologie și produse aduse din nou din exterior.
Amnistia fiscală aplicată de către Guvernul Ciolacu pentru anularea mai multor obligații bugetare restante la data de 31 august 2024 ar putea fi aplicată și pentru obligațiile vizând aceeași perioadă, dar stabilite ca urmare a unui control fiscal și comunicate ulterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență care a instituit măsura.
Vești bune pentru traficul infernal de pe DN1. Pe Valea Prahovei se lucrează la centurile care ar trebui să scoată traficul din stațiuni și să scurteze drumurile șoferilor. Dacă la Comarnic, lucrările sunt aproape gata, centura Bușteni-Azuga este abia la început. O echipă Digi24 a fost pe șantierul șoselei care va avea 10 kilometri și care ar urma să fie deschisă traficului la finalul anului viitor.
OMV Petrom, cel de-al doilea mare producător de gaze din România, prognozează că prețul gazelor va fi unul ridicat în această iarnă, ca urmare a costului mare de achiziție în vederea injectării lor în depozite, acestea provenind din import și cumpărate de pe piața liberă, unde cotațiile au sărit de 325 lei/MWh.
Potrivit Business Magazin, Camelia Ioițescu a preluat în ianuarie 2026 societatea Hadar Nature Resort, legată de cabana construită pentru Nicolae Ceaușescu în Munții Buzăului. Andreea-Adriana Toma i-a transferat integral compania pentru 4.398.750 de lei. Proprietatea fusese ofertată la 995.000 de euro, dar suma finală a tranzacției nu a fost divulgată.
De la CFR și Automobile Dacia până la Dedeman, Ford Otosan și Romgaz, marile companii din România concentrează mii de angajați și generează afaceri de miliarde de lei în toate județele țării. Economedia a analizat tabloul marilor angajatori din fiecare județ, conform datelor raportate de companii pentru 2025. Precizare: clasamentul nu indică numărul de angajați […]