Președintele Nicușor Dan consideră că neadoptarea noii legi a salarizării bugetarilor reprezintă un eșec, dar susține că discuțiile din ultimele luni pot sta la baza unui proiect nou.
Armata Statelor Unite ale Americii se confruntă cu o penurie critică de interceptoare în Europa din cauza războiului purtat de Donald Trump, președintele american, împotriva Iranului.
Fostul producător mondial de top de țiței a plonjat într-o criză energetică majoră, după ce Ucraina a luat drept țintă rafinăriile rusești, potrivit unei analize publicate de The Guardian.
Guvernul iranian se află sub asediu economic, dar deține puterea și consideră timpul în favoarea sa, la șase luni de la atacul forțelor americane și israeliene soldat cu uciderea liderului suprem și rănirea gravă a succesorului său.
Stocurile de interceptoare Patriot din Europa au ajuns la un nivel „dincolo de critic”, avertizează oficiali americani și NATO, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu.
Un studiu al Universității din Edinburgh arată că hipermobilitatea este o boală care e de multe ori nediagnosticată. Tulburările de hipermobilitate afectează în principal femeile, iar unele persoane așteaptă în medie între 19 și 21,7 ani pentru a primi un diagnostic.
Execuția Lotului 3 al Autostrăzii A0 București Nord a presupus și adaptarea unor soluții tehnice la condițiile identificate în teren. Modificările au fost gestionate prin mecanismele contractuale și prin dispoziții de șantier, fără aprobarea unor costuri suplimentare, potrivit lui Adrian Scrieciu, Coordonator de Contract din partea consultantului TECNIC Consulting Engineering Romania. „Sunt modificări care […]
Unul dintre cele mai noi fonduri de capital de risc din România spune că nu va miza pe start-up-uri construite exclusiv pe inteligența artificială, ci pe companii care folosesc AI pentru a crește mai eficient - și care ar putea funcționa chiar și dacă s-ar sparge o eventuală bulă.
Potrivit Observator (Antena), unul dintre reactoarele de la Cernavodă ar putea fi reconectat la Sistemul Energetic Național în două-trei săptămâni, când nivelul apei va permite repornirea. Nicușor Dan a spus că riscul întreruperii alimentării pentru marii consumatori industriali a trecut, iar gospodăriile nu au fost amenințate de oprirea curentului.