Fondurile de pensii administrate de BT Pensii au depășit un miliard de lei, economii aparținând celor aproximativ 270.000 de participanți, relatează Monitorul de Cluj. De la începutul anului, administratorul a atras 55.000 de persoane, dintre care un sfert s-au înscris online, prin BT Pay. Față de iulie 2025, numărul participanților la fondurile facultative a crescut cu 50%.
BT Pensii administrează economii de peste un miliard de lei pentru 270.000 de participanți. De la începutul anului, compania a atras 55.000 de persoane noi, dintre care 25% s-au înscris online, prin BT Pay, relatează Ziarul Financiar (ZF.ro). Față de iulie 2025, numărul participanților și contribuțiile lunare au crescut cu 50%.
Ryanair a raportat un profit net de 538 de milioane de euro în primul trimestru fiscal, cu 34% sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro), conflictul regional a întârziat rezervările și a redus tarifele, în timp ce scumpirea combustibilului a majorat costurile; acțiunile au pierdut 5,6%.
Personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din spitale publice va beneficia de spor cuprins între 5% din salariul de bază pentru condiții grele de muncă și până la 50% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase, nivelul I, se arată în forma finală a proiectului legii salarizării la stat, consultat de Economica.net.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță că infrastructura informatică a instituției se află într-un amplu proces de reinstalare și consolidare. De asemenea, instituția precizează că reluarea funcționării aplicațiilor și serviciilor informatice se va realiza etapizat. Toate sistemele informatice gestionate de ANCPI, inclusiv aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra, au devenit nefuncționale […]
O criză a motorinei s-ar defășura în Europa, din cauza mai multor provocări majore de aprovizionare, potrivit Morgan Stanley, care a semnalat marje record de rafinare în regiune și scăderea stocurilor, potrivit Bloomberg. „Situația este într-adevăr tensionată”, au scris analiștii, inclusiv Martijn Rats, într-o notă din 19 iulie. „Analiza noastră privind cererea și oferta indică […]
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău prezintă luni imagini video cu evoluția de la zero a primului lot din Autostrada Moldovei A7 - PNRR, care a intrat în execuție acum patru ani și a fost construit de asocierea româno - bulgară Coni - Trace. De asemenea, sunt prezentante imagini și cu podul peste râul Buzău, construit de UMB, al doilea cel mai lung din România.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, anunță că a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru prin care, pentru transparență și corectitudine, vor fi filmate interviurile din comisiile de selecție ale MApN