Pentru a protesta față de proiectul privind introducerea uniformelor obligatorii, Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii din toată țara să vină îmbrăcați în negru la școală astăzi.
Proiectul de lege care elimină supraimpozitarea contractelor part-time a fost amânat la votul final din Parlament din cauza impactului bugetar negativ prea ridicat pentru anul următor, iar în prezent sunt căutate soluții pentru adoptare, dar cu un impact atenuat, cum ar fi o implementare etapizată anul următor, ca timp sau pe tipuri de categorii de lucrători (eliminarea supraimpozitării pentru unii mai devreme decât pentru alții), au declarat pentru Profit.ro surse…
Cotația petrolului Brent a urcat cu 2,65%, până la 106,96 dolari pe baril, în tranzacțiile asiatice. Evoluția a survenit după ce Donald Trump a refuzat oferta condiționată a Teheranului de redeschidere a Strâmtorii Ormuz în șapte zile și de reluare a negocierilor nucleare, relatează Financial Intelligence.
DallBogg Life and Health AD, societate de asigurări din Bulgaria, a pierdut definitiv procesul prin care a cerut magistraților români să suspende o decizie a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), prin care instituția i-a retras, începând cu 1 octombrie 2025, dreptul de a emite noi polițe pe teritoriul României în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor (Freedom of Services – FoS).
Candidații propuși de premierul desemnat Siegfried Vasile Mureșan pentru funcția de membru al Guvernului vor fi audiați în comisiile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului în zilele de 28 și 29 septembrie 2026
Hagag Europe intră pe piața centrelor de date din România prin achiziționarea unui proiect care urmează să devină cel mai mare centru de date din România. Tranzacția vizează un teren situat în sudul României și are o valoare totală de până la 67,5 milioane de euro. Investiția marchează o nouă direcție pentru Hagag Europe, care […]
Ministerul Finanțelor, ANAF și alte instituții vor fi obligate să verifice direct, prin prin sistemele și mecanismele disponibile ale statului, două categorii de informații cu caracter administrativ și fiscal, respectiv situația fiscală a persoanelor fizice și juridice, inclusiv existența sau inexistența obligațiilor fiscale restante, precum și efectuarea plăților datorate către autoritatile și institutiile publice, inclusiv obligații fiscale, bugetare, taxe, tarife, amenzi, contribuții ori alte sume colectate în condițiile legii, prevede…
Compania americană Critical Metals Corp, care vrea să dezvolte la Feldioara, împreună cu Nuclearelectrica, o fabrică pentru procesarea metalelor rare provenite din proiectul minier Tanbreez din Groenlanda, și-a înființat o companie în România, potrivit datelor din Registrul Comerțului analizate de Economedia. Critical Metals Romania SRL a fost înregistrată la 27 august 2026, are sediul în […]
Compania de stat Electrocentrale București (ELCEN), controlată de Ministerul Energiei, principalul furnizor de agent termic pentru sistemul centralizat de încălzire din Capitală și unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică pe gaze din România, a reluat proiectul de racordare a centralei sale CET Vest direct la sistemul național de transport al gazelor naturale operat de Transgaz.
România a început să primească orimule obuziere autopropulsate K9 „Tunetul”, produse de compania sud-coreeană Hanwha special pentru țara noastră. Primele astfel de obuziere autopropulsate pe șenile au fost văzute pe străzile din România. Acestea sunt livrate, probabil, către unitatea militară care le va opera. Contract de un miliard de dolari Până în 2029, forțele armate […]