Deputatul PSD Alexandru Rogobete a declarat că memorandumul lui Cseke Attila privind deblocarea posturilor din sănătate, care ar urma să fie aprobat într-o ședință extraordinară a Guvernului la ora 20.00, nu are avizele de la Ministerul Finanțelor, potrivit informațiilor sale, și a avertizat că, dacă legea salarizării trece în actuala formă, România va asista la cel mai mare exod al medicilor
SALROM anunță că specialiștii au înregistrat mișcări ale masivului de sare la Salina Praid. Totuși, verificările din teren nu au reliefat o nouă prăbușire sau alte semne de instabilitate.
Ciprian Ciucu, a declarat că a fost citat greșit sau nu a oferit suficiente detalii cu privire la poziția sa referitoare la Centrul Vechi, precizând că nu susține reintroducerea mașinilor în zonă, ci crearea unei parcări în proximitate pentru a readuce viața economică și ziua în zonă, nu doar noaptea
Ministerul Dezvoltării a achitat peste 649 de milioane de lei pentru 497 de investiții, relatează Economica.net. Din sumă, 590,2 milioane de lei au revenit proiectelor de infrastructură finanțate prin „Anghel Saligny”, iar 44,6 milioane consolidării și reabilitării clădirilor. Alte fonduri au fost alocate locuințelor sociale și documentațiilor de urbanism.
Dedeman și Carrefour au convenit a doua cea mai mare tranzacție din retail, potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro). Analiza prezintă primele zece operațiuni și transformările magazinelor preferate de consumatori în ultimii zece ani.
Deputata PNL Raluca Turcan a declarat că PSD încearcă să câștige competiția politică prin plângeri penale împotriva premierului Ilie Bolojan și împotriva hotărârilor de Guvern, iar acest lucru se întâmplă pentru că argumentele politice nu mai sunt, de mult timp, atuul PSD, care s-a decreditabilizat prin propriile eșecuri și prin incapacitatea de a livra rezultate
Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) din Republica Moldova declară starea de alertă în sectoarele energetic și hidrologic, hotărând în același timp și principalele acțiuni care urmează a fi lansate de autorități. Acestea își propun protejarea populației și asigurarea funcționării neîntrerupte a serviciilor vitale, în contextul unor riscuri tot mai accentuate la nivel regional.
Lucrările la lotul 3 Nord din Autostrada Bucureștiului A0 au ajuns la un stadiu fizic de 91,5%, anunță marți secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Singura autostradă construită de chinezi în România ar putea fi gata până la finalul lunii septembrie, potrivit celor mai recente estimări.
Guvernul interimar retrage Hotărârea de Guvern privind Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030 și va promova documentul printr-un proiect de lege depus la Senat, a anunțat marți premierul interimar Ilie Bolojan. Decizia vine după ce PSD a contestat în instanță mai multe hotărâri de guvern, inclusiv actul normativ privind strategia de biodiversitate. Bolojan spune că […]
Premierul interimar Ilie Bolojan a decis să retragă Hotărârea de Guvern privind Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030, adoptată săptămâna trecută, iar prevederile acestuia au fost incluse într-un proiect de lege inițiat de parlamentari USR.