Reconstrucția sistemului informatic al Cadastrului s-a încheiat, iar aplicația e-Terra a fost mutată în Cloudul Guvernamental, anunță Guvernul în cel mai recent mesaj despre incidentul care ține blocată piața imobiliară de 16 zile. „Reconstrucția infrastructurii informatice și migrarea aplicației e-Terra în Cloudul Guvernamental au fost finalizate”, se arată în text, iar aplicația „a fost instalată și configurată în noua infrastructură centralizată”. Urmează testarea, dar un termen de repunere în funcțiune…
Oprirea completă a centralei nucleare Paks a Ungariei, cu putere instalată totală de 2.000 MW, va deveni ″inevitabilă″ în următoarele 24 până la 72 de ore, a anunțat operatorul facilității, compania maghiară de stat MVM.
Indicele BET a ajuns, într-un singur an, la un nivel de 36.000 de puncte cu o creștere de peste 80% față de aceeași perioadă a anului precedent, iar în prezent bursa a ajuns la aproximativ 710 miliarde de lei, însemnând o creștere de 68%, a declarat, joi, prim-vicepreședintelui Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Gabriel Avrămescu, la un eveniment de specialitate, relatează Agerpres.
Prețurile carburanților au fost majorate de două ori joi, apropiindu-se de nivelurile din martie, relatează Ziarul Financiar (ZF.ro). În București, motorina standard pornește de la 10,32 lei pe litru la Mol, iar benzina de la 9,32 lei la Rompetrol. Pentru sortimentele premium, tarifele încep de la 9,84 lei la benzină și 10,84 lei la motorină.
Progres remarcabil la viaductul de la Cleja (1,2 km), punctul critic al șantierului Autostrăzii A7 Adjud - Bacău, anunță joi secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma. Potrivit lui, Dorinel Umbrărescu lucrează doar în acest loc cu 400 de muncitori.
Bugetul destinat mașinilor electrice în Rabla Auto 2026 s-a consumat la 30 iulie, după depunerea a 6.724 de dosare, în valoare de 120,017 milioane de lei, relatează Ziarul Financiar (ZF.ro). Înscrierile pentru vehicule termice și hibride continuă, cu aproximativ 44 de milioane de lei disponibili.
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a declarat joi, la Palatul Victoria, că România a fost și trebuie să rămână cea mai fermă voce în susținerea aderării Rep Moldova la UE iar obiectivul lor ca până la sfârșitul lui 2028 să semneze tratatul de aderare, iar până în 2030 să fie pregătiți pentru statutul de țară-membră.
Primele cinci locomotive electrice Traxx din lotul de 16 achiziționat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) au fost recepționate joi și vor intra în circulație la CFR Călători pe rutele București–Suceava și București–Iași, conform Mediafax. „După decenii în care trenurile de călători au fost tractate în mare parte de locomotive ajunse la o vârstă înaintată, […]
Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților a adoptat, joi, rapoarte favorabile pentru două proiecte de lege care instituie scheme de ajutor de stat destinate crescătorilor de suine și bovine, în contextul efectelor economice generate de criza din Orientul Mijlociu. Proiectele prevăd alocarea a aproape 66 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor și urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaților.
CFR S.A. a semnat contractul de consultanță și supervizare a proiectării și execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții "Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța - Etapa II", în valoare de 29,62 de milioane de lei, fără TVA, relatează Agerpres.