Diana Mocanu conduce de aproape 30 de ani Grupul Printco–Editura Gama, cu activități în ambalaje și educație, venituri de circa 15 milioane de euro și 170 de angajați. Editura este lider pe segmentul cărților pentru copii, iar seria „Învăț să citesc!” a trecut de trei milioane de exemplare vândute, relatează Business Magazin.
Litoralul românesc înregistrează în acest weekend unul dintre cele mai intense momente ale sezonului estival 2026, fiind așteptați peste 200.000 de turiști, susține Corina Martin, președintele Asociației Patronale RESTO Constanța și secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).
Premierul bulgar, Rumen Radev, a declarat sâmbătă, după o reuniune a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri, că o dronă a intrat în spațiul aerian al Bulgariei dinspre nord, la ora 8:10, și a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului bulgar, transmite BTA, citată de Agerpres.Incidentul s-a produs în imediata […]
Poșta Română s-a extins cu un hub la Cluj, care a costat 3 milioane de euro. În timp ce face disponibilizări pe bandă rulantă, șeful companiei de stat spune că așa va opri vămuirea coletelor provenite din Asia în Ungaria și Polonia. România pierde astfel venituri din taxe vamale, TVA și comisioane, dar și locuri de muncă, spune directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan.
După ce OMV Petrom a deschis seria ieftinirilor la motorină sâmbătă dimineață, la prânz au urmat modificări de preț și la celelalte mari rețele de distribuție. Socar a tăiat 10 bani, Rompetrol a redus cu 6 bani, iar MOL cu 4 bani pe litru. Cea mai ieftină motorină la prânz este la Petrom și Socar, […]
O dronă a pătruns sâmbătă dimineață în spațiul aerian al Bulgariei dinspre România și a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului bulgar, a declarat premierul Rumen Radev (foto), în urma unei reuniuni a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri, transmite BTA, citată de Agerpres.
O atenționare meteorologică Cod galben pentru val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic ridicat este în vigoare, sâmbătă și duminică, în Capitală, însă pe parcursul intervalului se vor semnala episoade de instabilitate atmosferică, manifestate prin averse torențiale și vijelii, informează Adminstrația Națională de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres.
O dronă a pătruns sâmbătă dimineață în spațiul aerian al Bulgariei dinspre România și a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului bulgar, a declarat premierul Rumen Radev, în urma unei reuniuni a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri, transmite BTA.
Potrivit Business Magazin, Irina Măndoiu conduce Policolor din 2020 și coordonează dezvoltarea grupului regional Policolor–Orgachim, activ în România și Bulgaria. Cu peste două decenii de experiență în vânzări, distribuție, operațiuni și marketing, ea urmărește modernizarea fabricilor, digitalizarea, automatizarea și extinderea portofoliului de produse cu impact redus asupra mediului.
Conform unei analize recente publicate de Visual Capitalist (bazată pe cercetările Universității Purdue și pe date de la Organizația Internațională a Muncii), există un „punct de saturație al venitului” — pragul financiar de la care câștigurile suplimentare nu mai sporesc senzația generală de fericire și calitate a vieții. Raportul analizează cât de aproape este salariul […]