Șefii partidelor din fosta coaliție de guvernare, Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, se întâlnesc marți cu președintele Nicușor Dan la Cotroceni pentru o nouă încercare de deblocare a legii salarizării bugetarilor, jalon din PNRR, transmite G4Media, citând surse politice. Proiectul legii a fost blocat de PSD și de unele sindicate. Dacă […]
Bugetul de stat a subvenționat, în toți anii din urmă, bugetul Casei de Pensii și pe cel al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu sume care înseamnă în jur de 2,5-3% din PIB, anual. Nu pare o sumă mare, dar aceasta merge, în întregime, în deficit.
Potrivit Ziarului Financiar (ZF.ro), fondurile de pensii private obligatorii au acumulat, până la sfârșitul lui iulie 2026, un câștig net de 108,6 miliarde de lei. Activele administrate pentru 8,5 milioane de participanți au ajuns la 246,7 miliarde de lei, iar plățile către peste 350.000 de persoane au totalizat 7,9 miliarde de lei.
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a fost de 16459,9 milioane euro, în primele șase luni ale anului, mai mic cu 332,1 milioane euro (2,0%) decât cel înregistrat în perioada 1.I-30.VI 2025, anunță, luni, Institutul Național de Statistică (INS).
Erste Group anticipează că Banca Națională a României va păstra dobânda de politică monetară la 6,5% pe an, la ședința din această săptămână, relatează Financial Intelligence. Analiștii menționează și prudența piețelor înaintea evaluării Moody’s și a unor licitații pentru obligațiuni guvernamentale.
Moody’s a reconfirmat ratingul suveran al României la Baa3, menținând țara în categoria recomandată investițiilor.
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu tunelul de la Curtea de Argeș (1,35 km) din Autostrada A1 Sibiu - Pitești. Primul tunel forat de autostradă din România face parte din secțiunea 4 construită de Porr, care ar putea fi dată în ciculație până la finele lunii august, potrivit estimărilor oficialilor de la Transporturi.
Câștigul net obținut de fondurile de pensii private obligatorii a depășit, pentru prima oară în istoria Pilonului 2, pragul de 100 de miliarde de lei, ajungând la 108,6 miliarde de lei (20,7 miliarde euro) la sfârșitul lunii iulie 2026, potrivit calculelor Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) publicate pe pilonul2.ro, transmite Agerpres. Activele […]
TEZAUR - Ministerul Finanțelor lansează, luni, a opta ediție a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titluri de stat cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,20%, 6,75% și, respectiv, 7,15%, conform unui comunicat al instituției.
Potrivit Financial Intelligence, câștigul net acumulat de fondurile Pilonului 2 a ajuns la 108,6 miliarde de lei la sfârșitul lui iulie 2026. Activele administrate pentru 8,5 milioane de participanți totalizau 246,7 miliarde de lei, iar plățile efectuate până acum au însumat 7,9 miliarde de lei pentru peste 350.000 de persoane.