România a avut în mai 2026 cu 13% mai puțini nou-născuți decât în aceeași lună a anului trecut. În total, au fost înregistrate 10.444 de certificate de naștere pentru născuți-vii, cu 1.561 mai puține decât în mai 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Față de aprilie 2026, scăderea a fost mai mică, de 211 nașteri, respectiv 2%.
Al doilea reactor al centralei de la Cernavodă ar urma să fie oprit în 13 august, potrivit anunțurilor preliminare. Calendarul de oprire nu a fost comunicat încă. România va rămâne fără energie nucleară, nu știm pentru cât timp, în condițiile unui deficit în toată zona. Cum vor arăta primele zile după acel moment?
Potrivit Economica.net, salariații BRD vor organiza pe 13 august 2026 o grevă de avertisment de două ore, după respingerea de peste 95% a ofertei pentru noul contract colectiv. Sindicatul cere păstrarea unor drepturi și ajustări pentru veniturile mici, în contextul în care banca a raportat profit net de 784 milioane de lei, dar și reducerea efectivelor.
Complexul Energetic Oltenia livrează 660 MW Sistemului Energetic Național prin trei grupuri, fiecare operat la aproximativ 220 MW și capabil să-și crească rapid producția cu circa 60 MW. La Rovinari, lignitul disponibil acoperă funcționarea neîntreruptă a cel puțin două grupuri, iar stocurile sunt ajustate în funcție de producție, consum și necesarul sezonului rece, relatează Financial Intelligence.
Uniunea Europeană (UE) a subliniat marți necesitatea unui dialog între Serbia și Kosovo pentru normalizarea relațiilor dintre acestea, după ce Belgradul a amenințat că va reduce debitul râului Ibar, care ajunge în țara vecină
Datele bugetare publicate de Guvernul României pentru anul 2025 respectă cerințele minime de transparențã fiscalã, potrivit celei mai recente evaluări realizate de către Departamentul de Stat al SUA vizând 140 de de guverne și alte entități. Evaluarea Departamentului de Stat al SUA este una pozitivă în ce privește consolidarea încrederii piețelor financiare.
Iulian Stanciu și-a vândut ultimele acțiuni la eMAG, companie evaluată la aproximativ 4,3 miliarde de dolari de acționarul majoritar Prosus. Potrivit Business Magazin, el se concentrează acum pe Inspire Asset Management, vehicul de investiții care a plasat deja peste 100 de milioane de euro și finanțează antreprenori selectați după criterii proprii.
Afluența masivă de meduze în sistemele de răcire cu apă ale centralei nucleare Gravelines din nordul Franței a forțat compania energetică publică franceză EDF să oprească sâmbătă trei din cele șase reactoare ale centralei ca măsură de siguranță, relatează marți agenția EFE.
Moody’s Ratings a reconfirmat calificativele Băncii Transilvania pentru depozite și emitent, la Baa1/P-2, respectiv Baa2/P-2, precum și evaluarea de credit de bază, ba1. Au fost menținute și ratingurile de contrapartidă și pentru obligațiuni. Potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro), perspectiva emitentului rămâne stabilă, iar cea a depozitelor pe termen lung, negativă.
Distribuție Energie Electrică România SA (DEER), cel mai mare operator de distribuție a energiei din România, parte din grupul Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român, cu peste 49% din capital, a semnat un contract de finanțare UE nerambursabilă pentru o investiție strategică de peste 237 milioane de lei în rețeaua electrică din Cluj-Napoca și Florești.